TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 4 septembrie 2017.
Şedinţă la Preşedinţie
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a desfășurat o ședință de lucru cu privire la situația ce ținea de activitatea Consiliului Suprem de Securitate (CSS). În cadrul acesteia, s-a formulat ordinea de zi pentru ședința următoare a CSS.
Identificarea priorităţilor legislative ale Preşedinţiei
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a desfășurat o ședință de lucru cu privire la prioritățile de bază și inițiativele pe care urma să le prezinte în cel mai scurt timp Parlamentului.
O nouă calitate a deputatului Igor Vremea
Comisia juridică, numiri şi imunităţi a decis, în cadrul ședinței sale, ca deputatul Igor Vremea să facă parte din Comisia pentru delimitarea circumscripțiilor pentru votul uninominal.
Reţinerea lui Vladimir Popa
Directorul interimar al Inspectoratului Național de Probațiune, Vladimir Popa a fost reținut de ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) într-un dosar „privind trucarea unor licitații de achiziționare a brățărilor electronice de monitorizare”.
Întrevederea lui Andrian Candu cu Evghenii Czolij
Președintele Parlamentului, Andrian Candu a avut o întrevedere cu președintele Congresului mondial al ucrainenilor, Evghenii Czolij, care a mulțumit autoritățile din Republica Moldova pentru găzduirea a 300 de copii orfani din zona de conflict ucraineană.
Conferinţa lui Alexandr Odințov
Consilierul municipal al fracțiunii Partidului Socialiștilor, Alexandr Odințov, a cerut organelor de drept să verifice calitatea reparațiilor drumurilor din Chișinău. Despre acest lucru el a declarat luni în cadrul unei conferințe de presă, după ședința operativă a Primăriei.
Prim-ministrul – la Congresul Mondial al Eminescologilor
Prim-ministrul Pavel Filip a participat la deschiderea ediției a VI-a a Congresului Mondial al Eminescologilor. Evenimentul a reunit membri ai Academiei de Ştiinţe a Moldovei, profesori, cercetători, oameni de cultură și scriitori din țară și de peste hotare.
Sursa: Almanahul Politic 2017







