Într-un comentariu pentru portalul TRIBUNA, Dumitru Spătaru vine cu cinci explicaţii ale intenţiei puterii de a modifica Legea Supremă în sensul introducerii în Constitiţie a obiectivului de integrare europeană.
„În primul rând, nu este exclus că avem de a face cu o încercare a guvernării de a ieşi cât de cât onorabil dintr-o situaţie pe care singură a creat-o. Anterior, reprezentanţii puterii au promis că Legea Supremă va fi modificată astfel încât în ea să se regăsească obiectivul integrării europene. Acum ei au devenit ostaticii acelei declaraţii, or nu pot abandona pur şi simplu respectiva promisiune. Astfel, ei o vor trece rapid prin Parlament şi vor constata că, deşi au avut o intenţie nobilă, nu au găsit voturi suficiente pentru a o realiza în practică”, notează sursa.
Autorul susţine că, „în al doilea rând, nu e exclus că pe această cale guvernarea încă încearcă să refacă relaţia cu factorii de decizie europeni”. „Dar e greu de crezut că vor reuşi, chiar dacă vor găsi voturile necesare în Parlament, pentru că supărarea europenilor are la bază cu totul alte cauze: modificarea sistemului electoral, invalidarea rezultatelor alegerilor primarului capitalei, starea deplorabilă din justiţie etc. Europenii nu au nevoie de acţiuni frumoase, gen modificarea Constituţiei, ci de soluţii concrete pentru problemele pe care le-au semnalat. Până când aceste soluţii nu vor fi oferite, nici un efort al guvernării depus în vederea refacerii relaţiilor cu europenii nu va da rezultat”, se spune în comentariu.
Notă: Varianta integrală a analizei politice poate fi accesată aici.
Cristina Pendea







