[ X ]
Exclusiv28 Iulie 2018 08:00

(ACUM UN AN) Suspendarea din funcţie a lui Dorin Chirtoacă 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 28 iulie 2017. 

Şedinţa CR al PSRM 

Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) s-a întrunit în şedinţă şi a condamnat „categoric decizia anti-populară a Curții Constituționale, prin care s-a declarat cu încălcări grave ale legislației țării și normelor legale internaționale, „neconstituțională” inițiativa Președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, privind organizarea referendumului consultativ la data de 24 septembrie 2017”. La şedinţă a participat şi Igor Dodon.

Conferinţa PDA 

Conducerea Platformei Demnitate și Adevăr (PDA), în cadrul unei conferințe de presă, s-a referit la insuccesele înregistrate de Moldova în aproape 26 de ani de independenţă.

Şedința conducătorilor comisiilor Consiliului societății civile 

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a desfășurat ședința conducătorilor comisiilor Consiliului societății civile și a semnat decretul cu privire la instituirea Consiliului societății civile pe lângă Președintele Republicii Moldova, inclusiv componența nominală a Consiliului compus din 15 comisii de profil.

Şedinţă prezidată de Preşedinte

Președintele R. Moldova, Igor Dodon, a prezidat ședința de lucru a Comisiei de Stat pentru desfășurarea acțiunilor consacrate Anului Ștefan cel Mare și Sfânt.

Suspendarea din funcţie a lui Dorin Chirtoacă 

Judecătoria Buiucani a admis solicitarea procurorilor privind suspendarea lui Dorin Chirtoacă din funcția de Primar al municipiului Chișinău până la finalizarea anchetei.

Ziua Constituţiei – marcată solemn  

Republica Moldova a marchat Ziua Constituției. La Palatul Republicii din Chișinău a avut loc o ceremonie solemnă cu această ocazie. Cu felicitări au venit Andrian Candu, Președintele Parlamentului, şi Prim-ministrul Pavel Filip.

Scrisoare de intenție

Președinția Republicii Moldova și Ambasada Franței au semnat o scrisoare de intenție în scopul cooperării și facilitării stagiului de practică pentru studenții masteranzi din Franța, aflați la stagiu în cadrul Președinției Republicii Moldova.

Întrevederea Zinaida Greceanîi cu deputaţii ruşi 

Președintele Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi a avut o întrevedere cu delegația  Consiliului Federației al Adunării Federale a Federației Ruse, care se afla într-o vizită în Republica Moldova. În cadrul întrevederii, părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la stadiul relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Federația Rusă.

Protestul veteranilor 

Veteranii conflictului de la Nistru au organizat un protest la Aeroport, cerând ca vicepremierul rus, Dmitri Rogozin să fie declarat persona non-grata în Moldova. Până la urmă, vicepremierul rus aşa şi nu a ajuns în Moldova, unde urma să participe la festivitatea dedicată celor 25 de ani de la instituirea misiunii de pacificare pe Nistru, deoarece avionul său a fost întors din drum de România.

Briefing-ul Preşedintelui

Preşedintele Igor Dodon a susţinut un briefing, în cadrul căruia s-a referit la situaţia creată ca urmare a faptului că vicepremierul rus, Dmitri Rogozin aşa şi nu a ajuns în Moldova, unde urma să participe la festivitatea dedicată celor 25 de ani de la instituirea misiunii de pacificare pe Nistru.

Prim-ministrul – la Cimişlia

Prim-ministrul Pavel Filip a participat la ceremonia de inaugurare a Unității de Salvatori și Pompieri din orașul Cimișlia. Sediul a fost construit cu sprijinul Guvernului Statelor Unite ale Americii.

Sursa: Almanahul Politic – 2017

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...