În cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”, ex-vicepremierul responsabil de reintegrarea ţării, Eugen Carpov s-a referit la eforturile depuse în ultima perioadă de conducerea de la Chişinău, dar şi de diverse forturi internaţionale pentru reluarea procesului de retragere a trupelor ruse de pe teritoriul RM.
„Evident că numărul declarațiilor este important, dar pentru reluarea procesului de retragere a trupelor ruse, în primul rând, este nevoie de o decizie și o voință politică din partea statului respectiv, Federația Rusă. Deocamdată, situația nu este cea mai bună, pentru că există o tensiune în creștere dintre statele europene, statele puternice, inclusiv Statele Unite și Federația Rusă. Și de fapt aceste decizii pe care le adoptă diferite foruri iarăși vin să demonstreze Federației Ruse că Federația Rusă greșește pe mai multe segmente de politică externă, inclusiv în Republica Moldova atunci când menține această prezență militară. Pe cât de tare asta va influența Federația Rusă să reacționeze pozitiv și constructiv la aceste îndemnuri din partea comunității internaționale, aici este un semn de întrebare. Personal nu sunt suficient de naiv ca să cred că imediat Federația Rusă va reacționa. Asemenea declarații au fost și anterior adoptate de către diferite forumuri”, a declarat el.
Cristina Pendea







