În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, cunoscutul analist politic, Anatol Țăranu, a fost întrebat despre cum vede relația dintre noul primar și Consiliul Municipal Chișinău în decursul acestui an.
„Presupun relații de ostilitate politică. Situația se complică din perspectiva alegerilor parlamentare ce se apropie vertiginos. Majoritatea covârșitoare a consilierilor municipali reprezintă partide politice rivale cu alianța PAS-DA în viitoarele parlamentare. Nimeni dintre ei nu are interesul ca noul primar, prin prestația sa la Primărie, să acumuleze dividende politice pasibile de a fi capitalizate electoral la parlamentare. Prognozez zilegrele pentru Andrei Năstase în relația cu Consiliul Municipal”, a precizat analistul.
Totodată, fiind întrebat pe ce ar trebui să se axeze noul Primar al capitalei în perioada imediat următoare, Anatol Țăranu a menționat că – pe realizarea programului său electoral. „Doar timpul va demonstra, pe cât de realist a fost conceput acest program și pe cât de pregătit politic și managerial este noul primar pentru implementarea lui”, a punctat el.
Referindu-se la cum crede că va arăta municipiul Chișinău, după un an de zile sub conducerea lui AndreiNăstase, analistul a spus că este imposibil să faci mare lucru, într-un mandat atât de scurt. „Sarcina principală a noului primar este de a nu permite ca situația în municipiu să degradeze. Ar fi un succes dacă efortul managerial se va concentra pe câteva proiecte pe termen scurt finalizate cu rezultate palpabile”, a adăugat Țăranu.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Andriana Cheptine







