[ X ]
Exclusiv23 Mai 2018 09:00

(ACUM UN AN) Premieră la Parlament 

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 23 mai 2017. 

Expoziția de inaugurare a Muzeului Parlamentului

Expoziția de inaugurare a Muzeului Parlamentului a fost lansată de Președintele Parlamentului, Andrian Candu. La inaugurare au participat deputați din primul Parlament, ambasadori, tineri și deputați.

Delegaţia PSRM – în China 

O delegație a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), condusă de Președintele PSRM, Zinaida Grecianâi, a plecat într-o vizită în Republica Populară Chineză, la invitația Partidului Comunist Chinez.

Speakerul a premiat elevii talentaţi 

Trei dintre cei mai talentați elevi ai Liceului „Ciprian Porumbescu” au primit burse și premii bănești în valoare de cinci mii de lei din partea Președintelui Parlamentului, Republicii Moldova.

Anunţul PDM 

Partidul Democrat din Moldova (PDM) a anunţat că revine la iniţiativa privind limitarea propagandei străine la televiziunile din Moldova. Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al formaţiunii, Vitalie Gămurari, după ședința săptămânală a PDM.

Apelul Platformei DA 

Platforma DA a susţinut o conferinţă de presă în care a făcut apel la întreaga societate în vederea consolidării și renunțării la conflicte artificial provocate, dar şi să participe masiv la protestul împotriva guvernării, programat pentru 11 iunie.

Conferinţă cu participarea experţilor internaţionali  

Avantajele și dezavantajele schimbării sistemului electoral asupra dezvoltării Republicii Moldova au fost dezbătute, în cadrul unei conferințe, de către mai mulți experți internaționali.

Poziţia diasporei din Rusia 

Diaspora moldovenească din Federația Rusă a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că nu este mulțumită de guvernarea din R. Moldova și de ceea ce se petrecea în țară.

Premieră la Parlament 

Parlamentul Republicii Moldova a găzduit, în premieră, Reuniunea comună a Comisiei pentru integrare economică, aproximare juridică și convergență cu politicile UE a Adunării Parlamentare EURONEST și Comisiei pentru securitate energetică.

Şedința Consiliului naţional pentru reforma administraţiei publice 

Proiectul de lege cu privire la Guvern și noua structură a Executivului au fost prezentate de către Premierul Pavel Filip, în cadrul unei ședințe a Consiliului naţional pentru reforma administraţiei publice.

Anunţul lui Vlad Plahotniuc 

Liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc, fondatorul Fundației „Edelweiss”, a anunțat despre lansarea proiectului „Respect pentru seniori”.

Delegaţie a Preşedinţiei – la Tveri 

În perioada 23-25 mai, o delegație a instituției prezidențiale, în frunte cu consilierul Președintelui în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate, Artur Gumeniuc, a participat la lucrările celei de-a VIII-a Reuniuni internaționale a înalților reprezentanți ce coordonează problemele de securitate, care s-a desfășurat în regiunea Tveri, Federația Rusă.

Sursa: Almanahul Politic 2017 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...