[ X ]
Breaking news20 Aprilie 2018 10:50

Premierul Filip vine în Parlament. Află care e motivul!

Speakerul Andrian Candu a anunțat astăzi, în debutul ședinței Parlamentului, că a avut o discuție cu Premierul Republicii Moldova, Pavel Filip.

După cum informează TRIBUNA, Andrian Candu a făcut acest anunț, dat fiind faptul că astăzi fracțiunea PLDM a cerut audierea raportului activității Guvernul pentru anul 2017, în perioada 26-27 aprilie 2018.

„Astăzi-dimineață am avut o discuție cu Premierul Filip. În timpul cel mai apropiat va fi expediat, în adresa Parlamentului, raportul de activitate al Guvernului, ca, ulterior, să organizăm și audierea acestuia în plen”, a precizat Candu.

De menționat că, potrivit articolului 127 din Regulamentul Parlamentului, anual, în luna aprilie, Guvernul, în şedinţa în plen a Parlamentului, prezintă raportul anual al activităţii sale. Raportul se distribuie deputaţilor cu cel puţin 10 zile înainte de şedinţa plenară la care acesta va fi audiat. În plenul Parlamentului, raportul Guvernului se prezintă de către Primul-ministru.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...