TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 18 aprilie 2017.
Şedinţa BPC al PLDM
Biroul Permanent Central (BPC) al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a examinat proiectul noului Manifest politic al formațiunii, document ce urma să fie propus pentru dezbateri în cadrul organizațiilor teritoriale ale PLDM.
Iniţiativa Preşedintelui Dodon
Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat, în cadrul unui briefing de presă, că lansează inițiativa de modificare a Codului Electoral, prin introducerea sistemului electoral mixt. Igor Dodon s-a declarat categoric împotriva sistemului uninominal, promovat de majoritatea parlamentară. În acea zi, mai multe partide din Moldova au ieşit cu declaraţii pe marginea iniţiativei şefului statului.
Conferinţa Mişcării Antimafie
Mişcarea Antimafie a susţinut o conferinţă se presă, în cadrul căreia a declarat că deţine informaţii precum că liderul PDM, Vlad Plahotniuc ar fi mărit până la 1000 persoane paza sa şi ar fi trecut într-un imobil super securizat după tentativa eşuată de asasinare a sa.
Decizia CR al PSRM
Consiliul Republican al Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) a adoptat o decizie privind susţinerea iniţiativei Președintelui Igor Dodon despre trecerea la sistemul mixt de vot.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2017







