TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 3 aprilie 2017.
Şedinţa CN al PDA
Consiliului Politic Naţional al Platformei Demnitate şi Adevăr (PDA) a desfășurat o ședință, în cadrul căreia s-au discutat obiectivele partidului, ce rezultau din contextul social-politic din ţară, dar și a fost reiterată necesitatea realizării consensului politic național împotriva modificărilor sistemului electoral propuse de guvernare.
Demersul procurorilor
Procurorii anticorupție au expediat Guvernului un demers, prin care au cerut suspendarea din funcţie a viceministrului Economiei, Valeriu Triboi. Solicitarea a fost depusă în contextul cercetării penale a demnitarului într-un dosar de abuz de putere. În aceeaşi zi, Valeriu Triboi a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.
Forumul miniștrilor Sănătății
Cel de-al patrulea Forum al Miniștrilor Sănătății s-a desfășurat, pe 3 şi 4 aprilie, în premieră, la Chișinău, iar la încheierea acestuia s-a semnat o declarație, ce conținea o listă concretă de acțiuni, ce aveau drept scop de a contribui la îmbunătățirea stării de sănătate a cetățenilor din cele nouă țări din Europa de Sud-Est.
Sesizarea PL
În cadrul unei conferințe de presă, liderul PL, Mihai Ghimpu, a anunţat că liberalii consideră neconstituțional decretul Președintelui RM privind organizarea unui referendum național în septembrie 2017 şi că au depus, la Curtea Constituțională, o contestație în acest sens.
Şedinţa ordinară a PD
Partidul Democrat din Moldova (PDM) a avut şedinţa sa ordinară de luni. După şedinţă, Premierul Pavel Filip a declarat că, în cadrul acesteia, s-a discutat proiectul sistemului electoral uninominal, susţinut de PDM.
Un nou consilier socialist
Comisia Electorală Centrală i-a atribuit lui Serghei Basiuc-Brânzei mandatul de consilier din partea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) în cadrul Consiliului Municipal Chișinău.
Forumul Internațional „Uniunea Economică Eurasiatică – R. Moldova”
La Chișinău s-a desfășurat Forumul Internațional „Uniunea Economică Eurasiatică – R. Moldova”. În cadrul Forumului, a fost semnat memorandumul de cooperare între Comisia Economică Eurasiatică și R. Moldova. Președintele Colegiului Comisiei Economice Euroasiatice, Tigran Sarkisyan şi Preşedintele RM, Igor Dodon au susţinut ulterior o conferinţă de presă.
Briefing-ul socialiştilor
Socialiștii din Consiliul Municipal Chișinău (PSRM) s-au pronunțat „împotriva deciziilor antisociale, antiumane, care nu aduc careva beneficii municipiului, dar aduc beneficiu enorme în buzunarul funcționarilor Primăriei și companiilor afiliate acestora”. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul unui briefing de presă, în contextul proiectului privind parcările cu plată în Chişinău.
Senatori cehi – la Chişinău
O delegație a Comitetului pentru afaceri externe, apărare și securitate a Senatului Republicii Cehe s-a aflat, în perioada 3-5 aprilie, în vizită la Parlament. Ei au avut mai multe întrevederi cu omologii lor din RM.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016







