De mai bine de un sfert de veac nu s-a simțit în Piața Marii Adunări Naționale atâta unitate în simțire românească câtă a fost la Marea Adunare Centenară. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul personal, ex-vicepremierul Tatiana Potâng, vicepreşedinte al Partidului Liberal Reformator (PLR).
Potrivit ei, „în legătură cu acest eveniment extraordinar se cere a fi remarcate câteva momente”.
„Indiferent de cifrele proprietarilor holdingurilor de presă, sau datele „oficiale” ale poliției, noi, cei care am fost în piață, știm că am fost mulți, foarte mulți. Zeci de mii de români din toate zonele Moldovei, de pe ambele maluri ale Prutului s-au adunat la Chișinău ca să-și exprime voința de ReUnificare a Neamului. Au venit în pofida interdicțiilor guvernării, a amenințărilor din partea președinției, a distanțelor și a frigului!”, scrie ea.
De asemenea, Tatiana Potâng afirmă că, „pentru prima dată la Chișinău a avut loc unirea unioniștilor!!!”. „Marea Adunară Centenară a fost primul eveniment popular în care formațiunile civice unioniste organizatoarele evenimentului și-au unit eforturile împreună cu partidele politice unioniste și primarii aleși prin vot direct pentru a comunica lumii întregi voința de ReUnire a poporului român. Astăzi pentru prima dată s-a văzut că în Piața Marii Adunări Naționale este loc pentru însemnele partidelor unioniste, iar pe scenă și la microfon este loc pentru toți cei care simt românește și care promovează Idealul Unirii!”, notează ea.
Tatiana Potâng mai scrie că „comentariile din presă și online ce privire la Marea Adunare Centenară sunt un fel de hârtie de turnesol în raport cu Unirea”. „Diminuarea cu insistență a numărului participanților, denigrarea vorbitorilor, ironizarea discursurilor confirmă direct proporțional Importanța acestui eveniment extraordinar și faptul că ReUnirea este iremediabilă și foarte aproape! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, mai afirmă ea.
Cristina Pendea







