[ X ]
[ X ]
Știri20 Martie 2018 10:30

O serie de seminarii și ateliere de instruire în domeniul indicațiilor geografice se desfășoară la AGEPI

La Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în perioada 19 – 30 martie 2018, are loc o serie de seminarii și ateliere de instruire în domeniul indicațiilor geografice (IG), denumirilor de origine (DO) și specialităților tradiționale garantate (STG), destinate producătorilor din Republica Moldova.

După cum informează TRIBUNA, evenimentele sunt organizate în cadrul Planului de acțiuni de implementare al Proiectului de asistență tehnică al Uniunii Europene „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală” în Republica Moldova, fiind realizate în colaborare cu AGEPI.

„La seminariile și atelierele de instruire sunt invitați producătorii de produse de origine animală, de origine vegetală, membri ai Asociațiilor producătorilor de fructe, Asociațiilor apicultorilor şi producătorilor de miere, Asociaţiilor producătorilor de struguri și Asociaţiilor producătorilor de produse lactate şi carne. Startul a fost dat pe 19 martie curent, cu seminarul de instruire “Paşii, procedurile şi setul de documente necesare pentru produsele pasibile înregistrării în calitate de Indicații Geografice”, destinat producătorilor identificați cu produse de origine animală şi specialităţi tradiţionale pasibile înregistrării în calitate de indicații geografice”, se spune într-un comunicat de presă.

În deschiderea evenimentului, Directorul general AGEPI, Lilia Bolocan a vorbit despre beneficiile afacerilor bazate pe indicații geografice și potențialul lor de dezvoltare. „Agenția a depus și va depune în continuare eforturi susținute pentru crearea în Republica Moldova a unui sistem puternic de protecție și promovare a indicațiilor geografice.”, a subliniat Lilia Bolocan.

Totodată, în cadrul seminarului, participanții au fost familiarizați cu formele organizatorice și juridice de înregistrare a grupurilor de producători, cu paşii de înregistrare şi recunoaştere a grupurilor de producători, cu baza legislativă şi normativă a evidenței contabile și facturarea veniturilor din vânzări și costurile de producere pentru formele asociative de agricultori, precum și cu facilităţile fiscale aplicabile formelor asociative de agricultori.

„De asemenea, au fost prezentate cerințele legislative și regulamentare aplicabile certificării și înregistrării produselor de origine animală cu indicație geografică, precum și prevederile procedurilor de inspecție și certificare pentru produsele cu IG în conformitate cu ISO 17065. Proiectul de asistență tehnică „Suport pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală”, finanţat de Uniunea Europeană, are o durată de doi ani și urmează să fie finalizat în noiembrie 2018. Unul din obiectivele de bază al proiectului este îmbunătățirea sistemului indicațiilor geografice în Republica Moldova”,se mai spune în comunicat.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Cât credeți că va dura noua coaliție de guvernare?

    View Results

    Loading ... Loading ...