[ X ]
Exclusiv16 Ianuarie 2018 09:00

(ACUM UN AN) Vizita Preşedintelui Dodon la Moscova

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întâmplat pe 16 ianuarie 2017.

Vizita Preşedintelui Dodon la Moscova

Preşedintele Igor Dodon şi-a început vizită oficială la Moscova. El a fost însoţit la Moscova de o delegaţie din care au făcut parte: conducătorul grupului interparlamentar de prietenie Moldova-Rusia, Zinaida Greceanîi; Başcanul Găgăuziei, Irina Vlah; ex-Ambasadorul Moldovei în Rusia, consilierul Preşedintelui pe probleme de politică externă, Andrei Neguţa; ex-ministrul Reintegrării, consilierul Preşedintelui pe probleme de reintegrare, Vasile Şova; consilierul Preşedintelui pe probleme politice şi purtătorul de cuvînt al Preşedintelui, Ion Ceban.

PL a iniţiat procedura de suspendare din funcție a Președintelui RM

Deputaţii Partidului Liberal (PL) au inițiat procedura de suspendare din funcție a Președintelui R. Moldova, Igor Dodon, pentru încălcarea Constituției. Liderul PL, Mihai Ghimpu, în cadrul unei conferințe de presă, a spus că, Igor Dodon a încălcat, cu vehemență, Constituția, atunci când l-a felicitat pe liderul regiunii transnistrene cu ocazia câștigării alegerilor prezidențiale. În replică, Preşedinţia a declarat că acţiunile lui Igor Dodon, îndreptate spre soluţionarea problemei transnistrene, au creat isterie în rândurile anumitor partide, precizând că şeful statului e gata oricând să se prezinte în faţa judecăţii poporului.

Sondajul ASDM

Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova a prezentat rezultatele unui sondaj, în cadrul căruia cetățenii au fost întrebați care este personalitatea politică din RM în care au încredere mai mult decît în celelalte. 50,5% din participanţii la sondaj au declarat că au încredere într-o personalitate politică, iar cel mai mare rezultat l-a înregistrat Igor Dodon –  49,7%. El era urmat de Maia Sandu – 15,6%, Andrei Năstase – 9,4%, Renato Usatîi – 5,2% și Vladimir Voronin –  5%. Sondajul a mai arătat că, dacă duminica viitoare ar fi avut loc alegeri parlamentare, în Parlament ar fi acces cinci partide: PSRM – 37,8%, PPDA – 9,2%, PAS – 8,7%, PDM – 7,2%, dar și PN – 6,1%.

Solicitarea Preşedintelui RM

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a solicitat Guvernului să fie inițiată procedura de rechemare a lui Mihai Gribincea, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România,pentru că s-a expus, în cadrul unei emisiuni televizate, asupra legalității acțiunilor șefului statului în raport cu retragerea cetățeniei lui Traian Băsescu, „susținînd o opinie din exterior, contrară intereselor naționale a RM”. În aceeaşi zi, Premierul Pavel Filip a răspuns, printr-un comunicat de presă, că nu va da curs solicitării Preşedintelui.

Conferinţa consilierilor din PSRM

Consilierii din Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) din Consiliul Municipal Chișinău (CMC), au susținut o conferință de presă, în care au vorbit despre mai multe ilegalități pe care le făcea conducerea Primăriei capitalei, în special despre faptul că, la ordinul Primarului General, Dorin Chirtoacă, mai multe suburbii ale capitalei nu au beneficiat de banii alocați de CMC pentru diversele proiecte.

Plecări din PPDA

Unii membri ai Organizației teritoriale a Partidului Platforma Demnitate și Adevăr (PPDA) din Orhei au părăsit rândurile partidului. Anunțul a fost făcut, în cadrul unei conferințe de presă. Aceştia au acuzat liderii partidului că au profitat de serviciile lor și au colectat bani de la populație, pe care i-au folosit în scopuri personale. PPDA a respins acuzaţiile şi a spus că „gunoaiele ies la suprafaţă, organizaţia Orhei rămânând în mare poarte intactă”.

Petiţie online privind demisia lui Alexandru Tănase

Fiind nemulţumiţi de activitatea Preşedintelui Curţii Constituţionale, care era învinuit c-ar fi devenit portavocea „coordanorului alianţei de guvernare”, Vladimir Plahotniuc, mai mulţi cetăţeni au lansat o petiţie online prin care cereau demiterea lui Alexandru Tănase.

Judecătoria Centru a anulat o dispoziţie a lui Dorin Chirtoacă

Procurarea a 50 de autobuze la mâna a doua pentru capitală a fost anulată de judecătoria Centru. La sesizarea Cancelariei de Stat, instanţa a decis că acest lucru poate să se întâmple doar în urma unei hotărâri a Consiliului Municipal, şi nu a Primarului, aşa cum s-a întâmplat.

Întrevederea Premierului cu sindicatele

Premierul Pavel Filip a avut o întrevedere cu reprezentanţii Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Moldova. Dialogul purtat s-a referit la acţiunile Executivului în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale cetăţenilor şi asigurării angajaţilor din sectorul public cu salarii decente.

Întrevederea lui Pavel Filip cu Ulrike Knotz

Prim-ministrul Pavel Filip a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Federale Germane în Republica Moldova, Ulrike Knotz. În cadrul întâlnirii, oficialii au efectuat un schimb de opinii despre evoluțiile din Republica Moldova și oportunitățile de aprofundare a parteneriatului bilateral.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...