[ X ]
Important5 Ianuarie 2018 11:00

Detalii despre noul șef al CNA!

Bogdan Zumbreanu a câștigat concursul pentru funcția de director al Centrului Național Anticorupție (CNA). În context, vă propunem să cunoașteți mai multe detalii despre potențialul nou șef al CNA.

După cum informează TRIBUNA, Bogdan Zumbreanu s-a născut pe 10 septembrie 1979 în orașul Chișinău.

A absolvit liceul teoretic român-francez „Gheorghe Asachi” din Chişinău, după care a făcut facultatea de drept la Universitatea de Stat din Moldova (USM), iar ulterior şi-a făcut studiile de masterat, specializarea „drept penal” la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM). În anul 2007, a urmat un curs de pregătire profesională la FBI International Low Enforcement Academy în Budapesta.

De menționat că, începând cu anul 2001, a activat în cadrul Procuraturii municipiului Chişinău, după care, din 2002 – în cadrul Centrului pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei în diferite funcţii: anchetator, şef de secţie urmărire penală, şef-adjunct de direcţie generală urmărire penală, iar, din 2012 până în prezent este şef al Direcţiei generale urmărire penală a CNA.

Bogdan Zumbreanu este membru al Asociației Internaționale a Poliției, membru al Societății Vânătorilor și Pescarilor din RM, dar și membru al Asociației Colecționarilor și Amatorilor de arme de foc.

Este căsătorit.

Andriana Cheptine

Notă: Republicat din data de 13 decembrie 2017.

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...