[ X ]
Important27 Decembrie 2017 15:00

Întrebarea lui Renato Usatîi pentru locuitorii din Bălţi: Ducem gunoiul la Parlament?

„În timp ce în Moldova, la decizia Guvernului, sărbătoresc Crăciunul conform tradiției europene, Bălțiul se îneacă în gunoi. Motivul este politic și asta, desigur, este la fel de „europenește”. Compania privată care, în baza concesionării ducea deșeurile din oraș (aceasta a fost adusă pînă la mine de comuniști – actuali democrați), a refuzat să activeze pentru că Primăria nu a majorat tariful, așa cum au solicitat ei cu aproximativ o sută de lei pentru fiecare gospodărie”, scrie, într-o postare pe facebook, liderul „Partidului Nostru”, primarul de Bălţi, Renato Usatîi.

Potrivit lui, concomitent, aceeași companie, „a capturat poligonul deșeurilor menajere și dictează Bălțiului condițiile lor”.

Renato Usatîi îi acuză de organizarea crizei deşeurilor din Bălţi pe democraţi şi pe socialişti. „Vreau să știe toată lumea, de ce are loc acest lucru și vine este vinovat de criza deșeului. Am devenit cu toții captivi. Dacă anterior, pentru a-mi face rău, toată această mafie moldovenească făcea presiuni asupra apropiaților mei, atunci acum este gata să pună în pericol sănătatea a o sută de mii de oameni. Niciun om nu trebuie să îndure o asemenea atitudine, în care lipsește propria demnitate. Nu ne vom lăsa niciodată și vom lupta pînă la capăt. Dacă bălțenii se vor ridica, acestora nu le va arde de combinații. Pentru mine este important să înțeleg dacă voi, locuitorii orașului, sînteți gata să luptați. Ce facem cu această formațiune banditească? Ducem gunoiul la Parlament? Îl depozităm la vila lui Mahu sau sub cabinetul său? Scrieți-mi ideile voastre în comentarii”, a îndemnat Renato Usatîi locuitorii municipiului Bălți.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Ce trebuie să ştim despre economia UE, parte a căreia tinde să devină economia naţională a RM   Anterior, am publicat unele materiale în care m-am referit la relaţia dintre stat şi mediul de afaceri, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...