[ X ]
Exclusiv8 Decembrie 2017 09:00

(ACUM UN AN) Andrei Galbur – la Reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE

TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 8 decembrie 2016.

Noul Procuror General al RM

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat decretul de numire a lui Eduard Harunjen în funcția de Procuror General, pentru un mandat de șapte ani, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor. După semnarea decretului, Harunjen a depus jurământul în fața Președintelui Republicii Moldova și a membrilor Consiliului Superior al Procurorilor.

Conferinţa PMP

Președintele executiv al Partidului Mișcarea Populară (PMP) din România (PMP), Eugen Tomac și Constantin Codreanu, candidat pentru Camera Deputaților, au solicitat cetățenilor români din R. Moldova să vină la vot pe 11 decembrie și să facă alegerea corectă – pentru proiectul de Unire a celor două state. Ei au făcut acest apel în cadrul unei conferinţe de presă.

Conferinţa lui Daniel Ioniţă

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a susținut o conferință de presă, în cadrul căreia a explicat ultimele aspecte ce țineau de organizarea alegerilor parlamentare din România din data de 11 decembrie 2016.

Andrei Galbur – la Reuniunea Consiliului Ministerial al OSCE

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur a ţinut un discurs la cea de-a 23-a reuniune a Consiliului Ministerial al OSCE, care s-a desfăşurat la Hamburg în perioada 8-9 decembrie 2016. Şeful diplomaţiei moldoveneşti a abordat chestiuni de actualitate de pe agenda OSCE, în particular, adaptarea organizaţiei la noile condiţii şi realităţi în contextul evoluţiilor în spaţiul de securitate al OSCE.

Veaceslav Șaramet și Maria Stoian-Musteață şi-au prezentat programul

Doi candidați ai Partidului Social Democrat pentru alegerile de peste Prut, Veaceslav Șaramet și Maria Stoian-Musteață, și-au prezentat programul politic la Chișinău. La eveniment a fost prezent şi liderul PDM, Marian Lupu, formaţiunea căruia i-a susţinut pe cei doi candidaţi.

Moţiunea simplă a PSRM

În cadrul ședinței Parlamentului RM, fracțiunea PSRM a înaintat o moțiune simplă asupra activității ministrului Educației, Corina Fusu, „care a permis o serie de nereguli grave în cadrul ministerului pe care îl conducea”.

Andrei Neguţa – la Paris

La data de 8 și 9 decembrie Andrei Neguța, vicepreședintele fracțiunii Partidului Socialiștilor în Parlamentul Republicii Moldova s-a aflat într-o vizită de lucru  la Paris. Deputatul a participat la lucrările Comisiei pentru cultură, știință, educație și media a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...