Proiectul de lege care prevede decriminalizarea infracţiunilor economice, elaborat de Ministerul Justiţiei, are scopul de a amnistia hoţii din Partidul Democrat. Despre aceasta a scris pe reţelele de socializare preşedintele „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
„La început mafia a obligat cetăţenii să întoarcă miliardul pe care l-a furat, iar acum pregăteşte modificarea Codului Penal pentru a elibera de la răspunderea penală executorii furtului. Aceştia ar trebui să iasă la iveală în raportul Kroll, iar dacă modificarea Codului Penal vor fi adoptate înaintea apariţiei acestuia, cei vinovaţi vor putea evita răspunderea. Modificările prevăd eliberarea de la răspundere penală pe un şir de încălcări în sectorul bancar”, a scris el.
Potrivit lui Usatîi, „ne-am ciocnit practic cu analogul moldovenesc al „legii justiţiei” române, împotriva căreia iată deja un an au loc proteste ale ţării vecine”.
El crede că, „dacă ne-a mai rămas încă puţină demnitate, trebuie să protestăm”.
Cristina Pendea







