Viceminiștrii vor fi eliberați din funcție de îndată ce vor fi completate funcțiile de secretari generali de stat și de secretari de stat în ministere. Despre aceasta reporterului TRIBUNA i-a comunicat Directorul Centrului de Implementare a Reformelor, Iurie Ciocan.
El a precizat că șapte din nouă ministere au deja secretar general de stat. „Au fost numiți secretarii generali de stat în șapte ministere, iar pentru încă două se organizează concurs repetat. Legea spune că viceminiștri se eliberează odată cu numirea secretarilor generali și a secretarilor de stat. Noi începem runda de interviuri pentru secretarii de stat. După ce sunt aleși, viceminiștrii nu mai sunt în funcții, se eliberează. În unele ministere deja au fost eliberați viceminiștrii, dat fiind faptul că au câștigat concursul la funcția de secretar şi nu doar pentru asta. Se eliberează viceminiștrii încetișor din funcții. Este un proces care necesită a fi respectat așa tehnologic, cum l-am scris noi. Pentru noi e foarte important ca Ministerul să asigure continuitatea activității”, a precizat el.
Potrivit lui Ciocan, nu poate fi întreruptă activitatea Ministerului nici măcar pentru o oră.
„Trebuie permanent să fie administrate treburile publice. De aceea, duc activitatea viceminiștrii până la alegerea secretarilor. După ce vor fi aleși, imediat a doua zi preiau activitatea secretarii și mergem cu lucrul mai departe”, a conchis Ciocan.
Andriana Cheptine







