[ X ]
Exclusiv30 Octombrie 2017 07:00

Cine e oponentul numărul unu pentru PDM? Răspunsul purtătorului de cuvânt al formaţiunii!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vitalie Gamurari a fost întrebat: Cine e oponentul numărul unu pentru PDM: socialiştii sau opoziţia de centru-dreapta?

„Pe parcursul ultimelor săptămâni PDM s-a expus de mai multe ori franc asupra acestui subiect. Suntem gata să colaborăm cu toate partidele politice care împărtășesc obiectivele promovate de PDM, în special cel referitor la vectorul european al Republicii Moldova. Aceasta presupune continuitate în implementarea prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, document ce conține principalele angajamente ale Republicii Moldova pe plan extern. Pe de altă parte, suntem criticați că avem angajamente cu PSRM, deși acțiunile noastre demonstrează chiar contrariul. Totuși, aceasta nu exclude căutarea și găsirea unor compromisuri, beneficiarul final al cărora este cetățeanul, așa cum funcționează o societate democratică, chiar dacă este doar la un început de cale. De altfel, PDM a anunțat, prin vocea Președintelui Plahotniuc, faptul că va face alianțe politice cu oricare partid de dreapta care trece pragul electoral. PDM nu va lupta împotriva partidelor de dreapta nici până în campania electorală, nici înainte. Cei de dreapta nu sunt adversarii noștri”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată aici.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...