TRIBUNA continuă proiectul în care vă prezentăm evenimentele politice ce au avut loc exact acum un an. De data aceasta vă propunem să vă amintiţi ce s-a întîmplat pe 23 octombrie 2016.
A început tipărirea buletinelor de vot
La „Tipografia Centrală” a început tipărirea buletinelor de vot. La proces au asistat reprezentanţii concurenţilor electorali, mass-media și unii observatorii acreditați.
Întîlnirea lui Renato Usatîi cu cetăţenii la Moscova
Președintele „Partidului Nostru” (PN), Renato Usatîi a avut o întîlnire cu cetățenii moldoveni de la Moscova. În cadrul întîlnirii, el s-a referit şi la intenţia autorităţilor de a emite un mandat de arest pe numele său, menţionînd că aceasta este nu altceva decît o tentativă de a-l distruge pe candidatul formațiunii la funcția de Președinte, Dumitru Ciubașenco.
Dumitru Ciubaşenco – la Bălţi
Candidatul „Partidului Nostru” la funcţia de Preşedinte al RM, Dumitru Ciubaşenco a avut o întîlnire cu cetăţenii din Bălţi, cărora le-a vorbit despre intenţia sa de a dizolva Parlamentul şi de a numi data alegerilor parlamentare anticipate.
Igor Dodon – la Soroca şi Edineţ
Igor Dodon, candidatul PSRM la funcţia de Preşedinte al RM, a avut întîlniri cu cetăţenii din Soroca şi Edineţ. Pe drum spre aceste raioane, el a vizitat şi mănăstirea Ţigăneşti.
Mihai Ghimpu – la Hînceşti şi Ialoveni
Mihai Ghimpu, liderul PL, candidat la funcţia de Preşedinte al RM, a mers la Hînceşti şi Ialoveni, unde a prezentat alegătorilor programul său electoral, axat pe ideea unirii Republicii Moldova cu România.
Sursa: Almanahul Politic al Republicii Moldova – 2016







