[ X ]
Exclusiv16 Octombrie 2017 10:00

Pe cât de pregătite au venit partidele din Moldova către noul sezon politic

Debutul noului sezon politic a permis de văzut şi cât de pregătite au venit către acesta partidele politice. TRIBUNA a realizat un clasament convenţional al iniţiativelor lansate de partide după pauza de vară.

Pe primul loc este iniţiativa privind trecerea la sistemul prezidenţial de guvernare. „Această iniţiativă a PSRM presupune un întreg proces, care ar putea marca decisiv următoarele luni, Or, PSRM îşi propune să colecteze semnăturile a circa 1,5 milioane de oameni în susţinerea ei. E un proces care deja a pus pe jar clasa politică şi care ar putea pune pe jar întreaga societate în perioada imediat următoare”, notează sursa.

Pe locul doi este iniţiativa privind un referendum în problema sistemului electoral. „A fost o mişcare neaşteptată a Platformei Demnitate şi Adevăr, care impune puterea să acţioneze în defensivă. Or, această mişcare redeschide dosarul sistemului electoral, pe care puterea îl considera închis deja. Indiferent de ce decizie va lua puterea în raport cu această iniţiativă, PDA oricum iese în câştig de imagine şi nu numai”, se spune în materialul citat.

Pe locul trei este iniţiativa de introducere în Constituţie a obiectivului de integrare europeană. „Este o mişcare bună a Partidului Democrat, care astfel transmite un mesaj clar partenerilor de la Bruxelles că rămâne ataşat ideii de integrare europeană. Totodată, aceasta e şi o temă bună pentru campania electorală a următoarelor alegeri parlamentare. Ca să nu mai vorbim de faptul că această iniţiativă poziţionează reuşit PDM în raport cu alte partide pro-europene”, se mai spune în top.

Notă: Varianta integrală a clasamentului pate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...