[ X ]
Exclusiv25 Septembrie 2017 06:00

Ce trebuie să facă opoziţia pro-europeană pentru a avea mai multe şanse în politica moldovenească

Şansele opoziţiei pro-europene depind decisiv de modul în care va reuşi să facă faţă unor provocări importante ce stau în faţa sa. TRIBUNA a elaborat un clasament convenţional al acestor provocări.

Pe primul loc este provocarea opoziţiei pro-europene de a găsi o formulă de participare în comun la următoarele alegeri parlamentare. „Opoziţia pro-europeană trebuie să înţeleagă că unica sa şansă de a prelua puterea este identificarea unei formule de participare în comun la următoarele alegeri parlamentare. Oricare altă modalitate de participare va însemna cu siguranţă ratarea acestui obiectiv important şi începutul declinului partidelor ce reprezintă în prezent opoziţia pro-europeană”, notează sursa.

Pe locul doi este să găsească modalitatea de a atrage întregul electorat unionist. „Electoratul unionist în prezent este evaluat la 20-30% din întregul electorat din RM, dar nu există nici o forţă unionistă în stare să-l consolideze. Opoziţia pro-europeană atrage doar o parte din acest electorat, restul rămânând în derivă. De aceea, identificarea modalităţii de a atrage întregul electorat unionist este o mare provocare pentru partidele respective”, se menţionează în clasament.

Pe locul trei este provocarea de a identifica subiecte de actualitate stringentă pe care să le propună pe agenda politică a ţării. „Până la acest moment, opoziţia pro-europeană a mers preponderent pe subiecte impuse pe agenda politică a ţării de guvernare sau de Preşedinţie, adică doar a reacţionat la iniţiativele altora, fără a reuşi să impună propriile subiecte, iar aceasta o face să acţioneze din defensivă. Dacă vrea să treacă în ofensivă, opoziţia pro-europeană trebuie să atragă atenţie acestui aspect important”, se mai spune în materialul citat.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Investiţiile în clădiri rezidenţiale scad. Ce va urma? Anul 2026 se anunţă a fi unul complicat pentru piaţa construcţiilor şi pentru piaţa imobiliară, iar datele ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...