Prim-ministrul Pavel Filip va participa la lucrările sesiunii a 72-a a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se desfăşoară la New York, în perioada 19 – 22 septembrie curent.
După cum informează TRIBUNA, în cadrul sesiunii de dezbateri generale a Adunării Generale ONU, Premierul Pavel Filip va ține un discurs din numele Republicii Moldova.
De asemenea, în marja reuniunii ONU, Pavel Filip va avea o serie de întrevederi bilaterale cu șefi de stat și de Guvern, precum și cu oficiali americani, europeni și cu reprezentanţi ai Națiunilor Unite. Discuțiile se vor axa pe analiza posibilităţilor de intensificare a relaţiilor diplomatice bilaterale şi de cooperare în domeniile de interes comun. Adunarea Generală ONU este un eveniment important pe arena politică internațională, în cadrul căruia liderii politici au ocazia să prezinte comunității internaționale situația din ţările pe care le reprezintă și să consolideze colaborarea pentru pace în cadrul Organizației Națiunilor Unite”, se spune în comunicat.
Republica Moldova a devenit membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite la data de 2 martie 1992.
TRIBUNA precizează: O delegație a Republicii Moldova, condusă de Prim-ministrul Pavel Filip, a efectuat o vizită în SUA – a participat, în perioada 19-23 septembrie 2016, la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care s-a desfăşurat la New York, Statele Unite ale Americii.
Andriana Cheptine







