[ X ]
Exclusiv15 Septembrie 2017 06:30

Are PD capacitatea de a lupta concomitent pe două fronturi politice? Răspunsul purtătorului de cuvânt al formaţiunii!

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vitalie Gămurari a fost întrebat: Are PD capacitatea de a lupta concomitent cu opoziţia pro-europeană de centru-dreapta şi cu echipa Preşedintelui Igor Dodon?

„Partidul Democrat nu are drept scop declanşarea unei confruntări cu opoziţia pro-europeană şi cu Preşedinţia, în condiţiile în care este responsabil de calitatea actului de guvernare pe care şi l-a asumat. Or, promovând reformele enunţate şi punând în aplicare prevederile Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, efectele produse vor fi un răspuns expres dat cetăţenilor Republicii Moldova, care, la rândul lor, îşi vor crea propria impresie despre partidele respective. Acţiunile întreprinse în ultima perioadă încă o dată demonstrează că Partidul Democrat se conduce exclusiv de interesele naţionale ale ţării şi ale cetăţeanului. În asemenea condiţii, ne vom concentra pe aspectul calitativ al actului de guvernare, astfel propunând opoziţiei să vină cu argumente clare şi non-populiste în procesul de exercitare a funcţiilor pe care şi le-a asumat”, a declarat el.

Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâine.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...