[ X ]
Important29 August 2017 17:00

Ex-Premier: Până nu va veni altă clasă politică, alte partide, nu vom reuși

„Trebuie schimbat totul aici, totul. Până nu va veni altă clasă politică, alte partide, nu vom reuși” – de această părere este ex-Premierul Valeriu Muravschi.

„Eu îmi văd viitorul numai în cadrul procesului de integrare și apropiere cu Uniunea Europeană. Altă șansă nu avem, pur și simplu, mai ales, iarăși, în contextul intereselor și luptelor acestea geopolitice care se întâmplă astăzi. Numai în condițiile în care noi o să depunem eforturi prin sistemul politic al nostru, prin alegeri, desigur că atunci vom fi sprijiniți de Europa”, a declarat el, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”.

În opinia sa, „numai educând o generație nouă, noi am putea să asigurăm schimbarea clasei politice și crearea condițiilor ca Republica Moldova să se dezvolte”.

„Eu nu cred că noi o să ajungem cândva ca în Germania, dar, cel puțin, să realizăm ceea ce au realizat Țările Baltice”, a menţionat Valeriu Muravschi.

El a mai spus că, dacă ar avea finanțe, „le-ar dărui și ar lua toată populația asta a noastră și ar duce-o în Europa pe o lună de zile, ca să vadă cum trăiește lumea acolo, căci altfel nu-i convingi”.

„E foarte complicat. Așa că trebuie să mă gândesc de unde să câștig banii aceștia și atunci aș ajuta Republica Moldova”, a menţionat ex-Premierul.

Cristina Pendea

foto: www.europalibera.org 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Misiunea dificilă, dar nu imposibilă, a noului Guvern Premierul Vasile Tofan preia conducerea Guvernului într-o perioadă destul de complicată pentru ţară. ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...