Evenimentele din ultima perioadă au îngustat semnificativ spaţiul de manevră al guvernării în plan extern. După filiera rusească, „închisă” ca urmare a scandalurilor diplomatice şi a schimbului de replici dure din ultima perioadă, se pare că s-a închis şi filiera europeană (declaraţiile destul de dure ale reprezentanţilor celei mai mari familii politice europene – PPE ca urmare a modificării sistemului electoral, dar şi recomandările făcute de aceştia UE privind RM). Însă, închiderea acestor două filiere nici pe departe nu înseamnă că guvernarea a rămas fără alternative externe. La aceste alternative mă voi referi în continuare.

Prima este consolidarea relaţiei cu SUA. În această direcţie se lucrează intens. Nu ştim în ce măsură va reuşi, la modul practic, actuala guvernare să convingă SUA că poate fi un partener credibil, dar unele succese a înregistrat deja şi aici trebuie menţionat, în primul rând, suportul de 4,1 mil. dolari anunţat deja de SUA pentru Moldova, relansarea de către Congresul SUA a Caucusului pentru Republica Moldova, unele declaraţii de încurajare în adresa RM, care au răsunat în ultimul timp etc. De fapt, corect ar fi de spus că dorinţa evidentă a guvernării RM de a consolida relaţiile cu SUA a coincis cu un mare interes pe care SUA îl are în această regiune a lumii – intenţia Ucrainei de a adera la NATO şi sprijinul acordat de NATO ţării vecine. Dacă Ucraina îşi va îndeplini dorinţa de a adera la NATO până în 2020, Moldova va fi un petec de pământ între două state membre ale NATO – România şi Ucraina. Deci, putem admite că SUA are în vedere acest aspect, ceea ce o determină să privească puţin altfel guvernarea de la Chişinău, iar aceasta, ştiind lucrul respectiv, poate încerca să obţină anumită susţinere, anumite beneficii.

A doua alternativă externă este cea românească. Relaţiile bune dintre guvernarea de la Chişinău şi cea de la Bucureşti nu sunt un secret pentru nimeni. Mai mult ca atât, partidul de guvernare din RM şi cel aflat la guvernare în România sunt în relaţie de parteneriat politic, ceea ce explică în mare parte şi deschiderea, dar şi sprijinul acordat de România Republicii Moldova. În lipsa filierei europene (care, se pare, se închide), guvernarea de la Chişinău poate juca cartea românească, pentru a-şi asigura o anumită susţinere în rândurile electoratului din RM (potrivit unor calcule, e vorba de 20-30% din electoratul total). În context ar fi de menţionat şi informaţiile ce apar uneori în spaţiul public precum că actuala guvernare ar lua în calcul şi scenariul unei eventuale (re)uniri a Republicii Moldova cu România, opţiune care ar soluţiona şi problema integrării europene, dar şi problema locului în istorie ce va reveni celor ce conduc ţara în acest moment. E o variantă prea puţin posibilă din punct de vedere practic, dar ea, totuşi, nu poate fi neglijată.

A treia alternativă este crearea de către actuala guvernare a unei majorităţi constituţionale împreună cu socialiştii, care ar avea un pronunţat caracter pro-est. Adică, fără a avea loc careva alegeri, puterea din Moldova şi-ar schimba orientarea, ar putea schimba vectorul extern al ţării pentru a-şi deschide noi oportunităţi. Însă pentru aceasta va trebui ca Rusia să treacă peste supărările pe care i le-a provocat actuala guvernare în ultima perioadă, lucru cât se poate de posibil, dat fiind miza mare a acestui joc – revenirea Moldovei în sfera de influenţă a Kremlinului.

Înţeleg că cineva poate spune că aceste alternative nu sunt chiar „compatibile” între ele, deoarece e vorba de un vast spaţiu de manevră – de la unionism până la pro-rusism. Dar, în cazul actualei guvernări, toate aceste scenarii sunt aplicabile, or acest partid nu o dată a demonstrat că se poate deplasa uşor de o extremă la alta. Apărut iniţial ca partid de centru-stânga pro-est, în timp a evoluat până la un partid de centru-dreapta pro-european. De ce în acest caz nu ar reveni pe filiera pro-est sau nu ar mai face un pas spre dreapta, devenind unionist? Totul e posibil în cazul actualei guvernări….

Igor Volniţchi