În primul semestru al anului 2017 soldul mijloacelor bănești pe contul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) a crescut de la 6 320 897 lei până la 8 588 226 lei – arată raportul financiar pentru această perioadă, depus de PLDM la Comisia Electorală Centrală.
După cum informează TRIBUNA, potrivit raportului, în primul semestru, PLDM a avut surse totale de finanţare în sumă de 4 573 217 lei, dintre care din bugetul de stat au fost 4 281 866 lei, din donații – 260 895, iar din cotizații de membru de partid – 30 455 lei.
Totodată, cheltuielile PLDM au fost de 2 305 888 lei. Astfel, bani au fost cheltuiți pentru întreținerea sediilor – 390 338 lei, personal – 1 292 132 lei, presă și materiale promoționale – 20 529 lei, deplasări în țară și în străinătate – 165 921 lei, telecomunicații – 36 453 lei, plata cotizațiilor de membru în organizații internaționale din care partidul face parte – 44 003 lei, investiții în bunuri mobile și imobile necesare activității partidului – 38 556 lei, birotică – 21 208 lei, cheltuieli pentru organizarea de întruniri, manifestații publice, seminare și alte cursuri de instruire pentru membru de partid desfășurate pe teritoriul țării – 35 848 lei, dar și pentru utilizarerâa automobilelor personale în scopuri de serviciu – 260 895 lei.
Andriana Cheptine







