În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul neafiliat, Iurie Chiorescu, membru al Partidului Democrat din Moldova, a deschis parantezele referitor la trecerea sa din PLDM în PDM.
„Chiar la prima şedință a Parlamentului Republicii Moldova din 28 aprilie 2017, după validarea mandatului meu de deputat de către Curtea Constituțională, am declarat public că, după ce am analizat evoluția politică a PLDM și poziția pe care o adoptă în Legislativul Republicii Moldova, am ajuns la concluzia că această formațiune politică și-a abandonat propriile idei și convingeri. Prin politica pe care o promovează (de autoizolare și de blocare a proceselor pe care odinioară le-a susținut), PLDM practic i-a abandonat pe toți cei care au crezut sincer în acest partid”, a declarat el.
Potrivit lui, decizia de a pleca din PLDM a fost grea pentru el, având în vedere că a fost unul dintre membrii fondatori ai PLDM. „Dar a fost o decizie absolut necesară, având în vedere circumstanțele politice în care ne aflăm cu toții. Înainte de a fi loial partidului din care am făcut parte, am decis să fiu responsabil față de electoratul care și-a pus încrederea în acest partid. În felul acesta, decizia de a mă alătura PDM a fost una naturală, aș zice. În momentul de față, oricât ar contesta unii acest lucru, PDM este principalul partid care asigură continuitatea vectorului european și implementarea angajamentelor pe care ni le-am asumat în fața partenerilor din UE”, a mai declarat Chiorescu.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâine.
Andriana Cheptine







