[ X ]
Exclusiv28 Iunie 2017 11:00

Poziția unui ex-Premier privind preconizata modificare a sistemului electoral

Ex-Premierul Vasile Tarlev, co-președinte al Partidului „Renaștere”, consideră că cea mai bună soluție pentru a decide care sistem electoral este mai bun pentru RM e referendumul.

Contactat de TRIBUNA, Vasile Tarlev a declarat că nu este indiferent de ceea ce se întâmplă în țară.

„Opinii sunt diferite, tălmăciri sunt diferite, consider că și o formă și alta este binevenită în țările democratice. Este important nu atât forma, cât conținutul și cum se aplică acest lucru legal. Luând în considerație că societatea este politizată în acest domeniu, eu cred că cea mai bună variantă este de a face un referendum pentru a afla opinia cetățenilor. Din punctul meu de vedere aș spune că e mai democratic, luând în considerație că actualul sistem electoral s-a discreditat în fața lumii. E mai actual să fie pe circumscripții sută la sută, dar realitatea va arăta”, a precizat Tarlev.

Totodată, fiind întrebat dacă va candida în careva circumscripție dacă va fi modificat sistemul electoral, Vasile Tarlev a menționat că nu s-a gândit încă la acest lucru.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Piaţa imobiliară şi piaţa construcţiilor prin prisma reformei fiscale Unul dintre cele mai discutate subiecte din ultima perioadă este preconizata reformă fiscală, care ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...