[ X ]
Important28 Iunie 2017 17:00

Ex-viceministrul Transporturilor – naş de cununie. Îl cunună pe fiul unui deputat!

Deputatul din partea Partidului Democrat din Republica Moldova, Petru Știrbate, va fi socru mare în această vară, informează www.curentul.md.

Solicitat de către reporterul CURENTUL, Petru Știrbate a dezvăluit mai multe detalii despre nunta fiului său.

„Fiul meu, Vadim, care se află cu traiul peste ocean, cetățean al SUA cu acte în regulă, se căsătorește. Apropo, Vadim a absolvit Academia de Studii Economice din Republica Moldova, Facultatea – Business și Administrarea Afacerilor și credem că este un businessman de carieră, bun manager cu mari perspective. Ne mândrim cu el, căci fără implicarea părinților a obținut multe la vârsta frumoasă pe care o are. Vadim, de fapt, este deja căsătorit cu Marina Ciubuc (originară din Crăsnășeni, Telenești). Ei au făcut cunoștină în SUA și au și o fetiță Ivanca-Eva. La ceremonia căsătoriei în SUA nu am avut posibilitatea să mergem, însă ceremonia cununii religioase o vom face în august, când revin acasă, la Mănăstirea Curchi, după care va urma o serată în cercul familiei, va fi un eveniment restrâns”, ne-a spus deputatul.

Totodată Petru Știrbate ne-a spus și cine sunt nașii de cununie. „Nașii sunt Vitalie Rapcea, ex-viceministru al Transporturilor și soția sa, Victoria. Ei sunt prieteni încă din facultate, ambii au muncit și în America, până când Vitalie s-a reîntors acasă!”, a punctat Petru Știrbate.

Anastasia Borta 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...