[ X ]
[ X ]
[ X ]
Exclusiv22 Iunie 2017 07:00

Comuniștii pun punctele pe „i” referitor la moțiunile pentru demiterea Guvernului Filip, înaintate de PLDM și PSRM

Două fracțiuni din Parlamentul Republicii Moldova (PLDM și PSRM) au pregătit câte o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Filip, iar pentru ca documentele să fie discutate în Parlament – ambele partide au lansat apel către alte fracțiuni să le susțină și să semneze.

Contactat de TRIBUNA, secretarul executiv al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM), Elena Bodnarenco, a declarat că fracțiunea pe care o reprezintă a semnat deja o moțiune.

„Prima moțiune a fost înaintată de către PLDM. Noi am venit cu propunerile noastre și am îmbunătățit textul. Deja am semnat moțiunea aceasta, însă moțiunea nu a fost susținută și de fracțiunea PSRM. Peste câteva zile socialiștii au venit cu moțiunea lor. Noi încă nu am examinat întrebarea la ședința fracțiunii, urmează să decidem”, a precizat deputata.

Totuși, Bodnarenco a punctat că textul moțiunii socialiștilor este pregătit destul de slab. „Mai mult, este o moțiune cu text politic, decât cu accent social și economic. Noi avem foarte multe pretenții către Guvernul Filip la capitolele – traiul cetățenilor RM, dezvoltarea industriei, agriculturii, susținerea Administrației Publice Locale, etc.. De obicei, dacă decidem să susținem o moțiune, venim cu modificările și propunerile noastre”, a punctat Bodnarenco.

Andriana Cheptine  

Sondaj

  • Care eveniment credeți că va marca anul 2023?

    View Results

    Loading ... Loading ...