[ X ]
Breaking news6 Iunie 2017 11:35

Vitalie Gămurari: Acest plan are toată susținerea din partea PDM

Purtătorul de cuvânt al Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vitalie Gămurari, a comunicat că, în cadrul ședinței săptămânale, PDM a discutat mai multe subiecte ce țin de activitatea partidului, dar și unele acțiuni ce reflectă viața politică a RM, însă un proiect important este planul de acțiuni privind punerea în aplicare a Strategiei Dezvoltării Regionale pentru perioada 2016 – 2020.

După cum informează TRIBUNA, Vitalie Gămurari a declarat că este un plan destul de ambițios și important.

„Acest plan are toată susținerea din partea PDM. Este o șansă pentru raioanele RM și, prin acest plan, PDM consideră că se va aduce un plus valoare și o schimbare efectivă localităților din RM. Acest plan prevede mai multe acțiuni, ce țin de apă, canalizare, modernizare și eficientizarea clădirilor, susținerea businessului local, susținerea unor acțiuni în domeniul turistic și multe altele”, a precizat el.

Potrivit lui Gămurari, suma totală a acestui plan prevede peste 7 miliarde de lei și banii vor veni din surse interne, dar și externe.

„Mai multe despre punerea acestui plan în acțiune vor fi comunicate de Guvernul și MTID, dar și de autoritățile publice locale, care vor fi antrenate în activitate”, a mai spus purtătorul de cuvânt.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Soluţii pentru redresarea situaţiei de pe piaţa imobiliară  Premierul Vasile Tofan, în cadrul prezentării publice pe marginea politicii fiscale pentru anul viitor, ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...