[ X ]
Editorial22 Mai 2017 07:00

Ţara demisiilor sau principala armă de luptă a politicienilor din Moldova

Gata! S-a terminat cu politica în bază de competiţie a ideilor, a programelor şi a soluţiilor pentru prezentul şi viitorul ţării! Evenimentele din ultima perioadă ne demonstrează definitiv că politica moldovenească „a sărit cu totul de pe fix”, devenind un loc unde principala armă de luptă au devenit demisiile/demiterile.

Să facem o recapitulare a evenimentelor din ultimul timp. Care e principala armă de luptă a Partidului Democrat? Forţarea demisiilor unor politicieni. Demisionează toţi în toate părţile: unii îşi depun mandatele de deputat, alţii – mandatele de miniştri, a treia categorie pleacă din diverse funcţii de conducere, inclusiv de nivel local.

Care e strategia Preşedintelui Igor Dodon şi a socialiştilor? Şeful statului a iniţiat un referendum, în cadrul căruia, printre altele, vrea să afle şi opinia cetăţenilor în ceea ce ţine de lărgirea împuternicirilor Preşedinţiei de dizolvare a Parlamentului. Deci, putem spune că miza de bază a Preşedintelui e demiterea Parlamentului. În acelaşi timp, foştii săi colegi de partid, socialiştii, au iniţiat un referendum de demitere a Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă.

Cum au reacţionat liberalii? Dacă socialiştii vor demisia lui Dorin Chirtoacă, ei au iniţiat demiterea Preşedintelui Igor Dodon. Aşa un fel de „dinte pentru dinte, ochi pentru ochi şi demitere pentru demitere”.

Care sunt temerile cel mai des invocate de liderii partidelor de opoziţie? Renato Usatâi, liderul „Partidului Nostru”, declară că guvernarea are un plan scopul căruia este demiterea sa din fruntea capitalei de nord (municipiul Bălţi), Ilan Şor anterior dădea de înţeles, prin reprezentanţii săi, că nu exclude un scenariu privind înlăturarea sa forţată de la conducerea oraşului Orhei etc.

Ce vrea opoziţia de centru-dreapta şi nu numai aceasta? Demisia incorpore a actualei guvernări. E drept că, de regulă, asta vrea orice opoziţie normală în orice ţară, mai ales că opoziţia din Moldova vine şi cu argumente politice şi juridice în acest sens. Dar, totodată, dacă vorbim despre demisii/demiteri, nu putem trece cu vederea acest aspect.

Ce scenarii se „desenează” acum când se vorbeşte despre evoluţia din continuare a situaţiei politice din Moldova? Unii spun că democraţii vor continua să „regizeze” demiteri şi demisii până când nu vor mai avea oponenţi deloc, alţii – că opoziţia va reuşi, totuşi, să obţină demisia incorpore a puterii, a treia categorie vorbeşte despre o posibilă demitere a Preşedintelui Dodon, a patra – despre o posibilă demitere a Primarului capitalei, Dorin Chirtoacă, a cincea categorie – despre posibila demitere a lui Renato Usatâi, a şasea categorie – despre posibila demitere a lui Ilan Şor etc. Deci, se mai îndoieşte cineva că politica în Moldova se face doar prin prisma demisiilor şi demiterilor? Se mai îndoieşte cineva că Moldova a devenit ţara demisiilor?

Igor Volniţchi

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial De ce abordarea statului faţă de agricultură trebuie regândită Într-un interviu acordat anterior, eu am menţionat că statul ar trebui să regândească abordarea sa faţă ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...