Devine clar că, în campania pentru alegerile parlamentare din 2018 vom fi martorii unei confruntări electorale de proporții, între adepții Uniunii Europene și ai valorilor liberale, conduși de domnul Plahotniuc și adepții socialismului conservator conduși de domnul Dodon. Altceva, deocamdată, nu există. Despre aceasta scrie, într-o postare pe blogul personal, jurnalistul Victor Nichituş.
După cum relatează TRIBUNA, el ajunge la această concluzie după ce examinează prestaţia mai multor forţe politice în ziua de 9 mai.
„Prezența Președintelui Republicii Moldova la parada militară de la Moscova demonstrează faptul că domnia sa nu a renunțat la schimbarea vectorului de dezvoltare al Republicii Moldova – domnul Dodon dorește ca statul moldovean să renunțe la apropierea de Uniunea Europeană și să întoarcă spatele tuturor valorilor liberal-occidentale în favoarea valorilor împărtășite de Moscova”, notează el.
Totodată, referindu-se la Marşul Unităţii, organizat de PDM pe 9 mai, Victor Nichituş afirmă că „îndemnul domnul Plahotniuc de a ieși „din dezbinarea ideologică în care este ținută Moldova” este decent și de bun simț”. „Desigur, dacă nu exista Ziua Victoriei, nu exista Uniunea Europeană și valorile ei liberale. Dacă nu ne aducem aminte de trecut, riscăm să repetăm aceleași greșeli. Există totuși o nuanță, toleranța politică la care face apel liderul PDM nu este împărtășită de către Președintele Republicii Moldova”, menţionează el.
Jurnalistul mai afirmă că „manifestațiile din 9 mai au scos în evidență faptul că partidele extraparlamentare nu mai au suficientă forță de mobilizare: la protestul organizat în fața Parlamentului moldovean au participat aproximativ o sută de oameni”.
Toate acestea îl fac să concluzioneze că în campania pentru alegerile parlamentare din 2018 vom fi martorii unei confruntări electorale de proporții între două tabere.
Cristina Pendea







