În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul liberal-democrat Iurie Ţap a fost solicitat să comenteze informaţiile precum că o parte din deputaţii PLDM vor adera la PAS, iar alta – la PDA.
„Este și normal să se regăsească într-un format sau altul. Or, experiența și prestația colegilor mai este una pe potrivă”, a fost răspunsul său.
Întrebat ce şanse crede că există că PLDM, PAS şi PDA să facă front comun la următoarele alegeri parlamentare, iar pe viitor să fuzioneze, Iurie Ţap a răspuns: „Cât privește viitoarele alegeri parlamentare, unificarea eforturilor ar fi singura variantă câștigătoare. Fie că vorbim de un bloc sau un singur partid, în cazul menținerii sistemului proporțional, ori despre susținerea unui singur candidat, în condițiile introducerii sistemului majoritar. Doar că această mișcare de unificare trebuie accelerată. Urmează să învățăm din lecțiile alegerilor prezidențiale din anul trecut. Tergiversarea identificării unui singur candidat și intrarea tardivă în campania electorală, dar și lipsa unei organizări adecvate, în condițiile aranjamentelor făcute de Partidul Democrat, a permis câștigul socialiștilor. În acest context, este foarte importantă coordonarea acțiunilor opoziției parlamentareși extra-parlamentare, formularea unui mesaj clar și coerent și transmiterea acestuia către alegători în timp util”.
Notă: Varianta integrală a interviului va fi publicată de TRIBUNA pe parcursul zilei de mâine.
Andriana Cheptine







