[ X ]
[ X ]
Important29 Aprilie 2017 09:00

(INTERVIU) Liviu Vovc: „Atunci când mulți tineri declarau franc că părăsesc ţara, eu am ales să ies în stradă”

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, vicepreședintele Platformei Demnitate și Adevăr, Liviu Vovc a vorbit despre implicarea tinerilor în politică, „sângele proaspăt” pe care-l aduc tinerii în politică, politicile de tineret ce se impun, rolul tinerilor în viitoarele alegeri parlamentare etc. 

T: Dle Vovc, despre necesitatea implicării tinerilor în politică se vorbeşte destul de mult, dar nu mulţi se implică. Pe Dvs. ce v-a determinat să vă implicaţi?

L.V.: Este adevărat că, în linii mari, clasa politică actuală are un deficit enorm la capitolul tinerilor, mai ales a celor dotați, cu studii serioase în străinătate sau acasă. Există, din punctul meu de vedere, două chestiuni care țin tinerii departe de viața publică. În primul rând, aceștia nu sunt acceptați, nu sunt doriți, dacă vreți, de politicienii „cu barbă”, ca să zic așa, de acei care au pus pe butuci economia și țara noastră. În rândul al doilea, mulți dintre reprezentanții noii generații nu văd lumina de la capătul tunelului, consideră că Republica Moldova nu mai poate fi resuscitată, ca să folosim un termen din domeniul medicinii, și își croiesc drum prin străinătăți. În ce mă privește, pe parcursul timpului am avut mai multe oportunități de a părăsi țara, însă de fiecare dată am refuzat. Prea drag îmi este locul unde m-am născut.

Din punct de vedere civic am fost activ încă din copilărie. Împreună cu colegii și profesorii de la liceu, am participat activ la toate protestele în apărarea limbii și istoriei, proteste care s-au desfășurat în 2001. Cu regret, acele manifestații mi-au lăsat un gust amar după trădarea care a urmat. Mulți au fost dezamăgiți, însă pentru mine a fost o lecție: „Dacă vrei să știi cum decurg lucrurile, trebuie să te implici personal”.

Criza generală de la începutul anului 2015 a fost punctul care m-a impulsionat să acționez. Am înțeles că Republica Moldova a ajuns la nivelul critic și necesită implicarea directă a cetățenilor pentru a stopa derapajul statului. Încă atunci mulți tineri declarau franc că părăsesc țara, eu am ales să ies în stradă.

T: Reieşind din experienţa proprie, dar şi a colegilor Dvs., în ce măsură tinerii reuşesc să aducă în politică acel „sânge proaspăt” despre care se vorbeşte atât de mult?

L.V.: Așa cum spuneam anterior, palierul politic din Moldova, în cea mai mare parte, este format din persoane care au o „experiență” de câțiva zeci de ani, persoane care încă se conduc de „principii și valori” mercantile, ca să nu zic tâlhărești. Iar situatia în care se află acum Republica Moldova demonstrează că este nevoie de „sânge proaspăt”, cum spuneți dvs. Este nevoie de persoane cu viziuni noi, care să își dorească să le aplice și în practică.

Ultimele evenimente au determinat mai mulți tineri să se implice activ atât pe palierul civic, cât și politic. Inga Grigoriu, Alex Cozer, Dinu Plângău, Ruxanda Josan, Valeriu Pașa, Sergiu Tofilat, Victor Chironda, Dumitru Alaiba, Iurie Tesa, Daniel Ulinici și lista poate continua cu tineri nu mai puțin valoroși! Tineri care privesc situația din țară dintr-un alt unghi, critică derapajele actualei guvernări și vin cu soluții concrete pentru reformarea statului.

Dacă e să discutăm despre Platforma DA, atunci trebuie să accentuăm că, în general, este formată în mare parte cvasitotal din oameni care nu au făcut până acum politică, dar care își doresc și acționează pentru reformarea din rădăcini a politicului moldovenesc.

Din acest punct de vedere, putem constata că suntem martorii aparației unei noi clase politice bazate pe principiile integrității, profesionalismului și transparenței.

T: Cât valorează vocea tinerilor în interiorul PDA?

L.V.: Vocea tinerilor din Platforma DA este una puternică și determinativă. Să ne amintim că însăși primele proteste au fost organizate la inițitiva tinerilor, primul fiind organizat de Dinu Plângău în ianuarie 2015, iar în luna februarie a aceluiași an, împreuna cu Inga Grigoriu, am organizat un al doilea protest, ca mai apoi toți acești tineri, alături de multe alte personalități, au constituit Platforma Civică Demnitate și Adevăr. De atunci până în prezent părerea tinerilor a fost luată de fecare dată în calcul, iar inițiativele noastre se materializează de fiecare dată. Platforma Demnitate și Adevăr este locul și spațiul în care ne afirmăm aspirațiile și dorința arzătoare de schimbare a sistemului politic putred și perfid.

T: În ce măsură sunt interesaţi de politică tinerii din Moldova, acei cu care contactaţi periodic?

L.V.: Tinerii cu care contactez sunt interesați de o schimbare veritabilă a stării de lucruri din țara noastră și crearea unui stat prosper, astfel încât să nu fie nevoiți să aleagă calea străinătății. Iar o mare parte dintre ei înțeleg că pentru a realiza acest lucru este nevoie de a se implica activ și în viața politică. Există o parte din tineri care, deocamdată, nu au curajul să se implice politic, dar sunt foarte activi pe palierul civic.

Vrem însă ca numărul reprezentanților noii generații să fie cât mai mare, întrucât viitorul aparține anume lor.

T: Ce ar trebui de făcut pentru a spori activismul politic al tinerei generaţii?

L.V.: Așa cum spuneam, la momentul de faţă tinerii nu sunt motivaţi să rămână în Republica Moldova, deoarece lipsesc în primul rând oportunităţile economice, iar posibilităţile de afirmare profesională şi personală se reduc pe an ce trece. Tot mai mulţi tineri sunt determinaţi să plece din țară atât la studii, cât şi la munci peste hotare. Această tendinţă s-a agravat anume în ultimii ani, când la guvernare s-a instaurat un regim autoritar, mafiot și oligarchic.

De la bun început primordial pentru mine era stimularea implicării tinerilor. Pentru aceasta este nevoie de informarea tinerei generații referitor la situația reală, dar cel mai important, informarea cu privire la acțiunile care trebuie întreprinse pentru a obține marea schimbare. Tinerii trebuiesc încurajați, susținuți, iar ei, la rândul lor, trebuie să vadă că prin implicarea fiecăruia este posibilă crearea unui viitor la noi acasă. Este cel mai eficient mod de a-i motiva să nu aleagă calea străinătăţii.

T: Credeţi că se impun anumite norme legale obligatorii pentru partide privind promovarea tinerilor în Parlament, în consiliile locale, în funcţii de conducere?

L.V.: Cu regret, la momentul actual nu există asemenea norme electorale privind promovarea tinerilor. Însă această idee este binevenită. Așa cum trebuie respectată cota egalității de genuri în listele de partid, exact aceeași regulă trebuie aplicată și pentru tineri, pentru a încuraja implicarea lor efectivă în politică.

Acesta este încă un argument plauzibil pentru menținerea sistemului electoral actual. În cadrul mult promovatului uninominal este imposibil de respectat cota egalității de genuri precum și o eventuală cotă a tinerilor în viitorul Parlament.

T: Ce aţi schimba în domeniul politicilor de tineret dacă aţi ajunge ministru al Tineretului şi Sportului?

L.V.: Platforma Demnitate și Adevăr are un program bine definit de politici în toate domenile, inclusiv ce ține de politicile pentru tineret.

Mă voi referi, succint, la principalele domenii de susţinere a tinerilor stipulate în programul nostru de activitate:

  • Sprijin acordat tinerelor familii, a tinerilor specialişti (facilităţi la credite pentru locuinţele tinerilor, ajutor semnificativ la naşterea primului copil), crearea condițiilor favorabile pentru educarea copiilor prin facilitarea accesibilității locuințelor, reducerea cheltuielilor pentru creșterea și educarea copiilor;
  • Favorizarea angajării în câmpul muncii prin dezvoltarea unui suport special de integrare pe piaţa muncii (orientare profesională, ghidare în carieră, impozite reduse şi alte măsuri de stimulare etc.);
  • Integrarea subiectelor de interes ale tinerilor în politicile sectoriale atunci când acestea se formulează, inclusiv monitorizarea și aplicarea politicilor și acţiunilor din alte domenii cu un impact semnificativ asupra tinerilor, cum ar fi educaţia, sănătatea, piaţa muncii și bunăstarea;
  • Printre alte acţiuni prioritare în domeniul politicilor de tineret se numără: susţinerea şi consolidarea serviciilor pentru sectorul de tineret, susţinerea dezvoltării afacerilor tinerilor, susţinerea tinerilor inovativi. Este extrem de importantă şi susţinerea tinerilor cu oportunităţi reduse.

Dar toate aceste și alte politici pot fi aplicate, evident, doar atunci când vom reuși scoaterea din captivitate a statului.

T: Care ar fi primele Dvs. iniţiative îndreptate spre susţinerea tinerilor în cazul în care aţi deveni deputat?

L.V.: Sectorul la care ne referim – să-l numim convențional de tineret – reprezintă un domeniu strategic în dezvoltarea şi prosperarea Republicii Moldova. O politică eficientă în domeniul tineretului îşi propune drept scop asigurarea unui trai decent tuturor tinerilor, cu valorificarea potenţialului lor şi îmbunătăţirea calităţii vieţii acestora în Republica Moldova.

Din aceste considerente, consider că este prioritară crearea unor condiţii avantajoase pentru stimularea agenţilor economici pentru a încadra tinerii în câmpul muncii. Fără o creştere semnificativă a ratei de ocupare pe piaţa muncii a tinerilor, acest exod nu va putea fi stopat. Este necesară crearea oportunităţilor economice pentru ca tinerii să aibă locuri de muncă atractive şi bine plătite. De asemenea, este necesară promovarea stagiilor practice, politicilor de orientare profesională, creşterea calităţii formării profesionale etc.

În același timp un factor important este nivelul de educație al tinerilor, care are o importanță crucială în dezvoltarea lor intelectuală și influențează direct angajarea în câmpul muncii și respectiv nivelul de trai al tinerei generații.

Și aici e cea mai mare problemă. În urma analizei informației oferite de Biroul Național de Statistică, am dedus faptul că rata de cuprindere în sistemul de educație a tinerilor de după ciclul obligatoriu de învățământ (categoria de vârstă 16-23 ani), în 2016 a fost de doar 35,82%. În 2016 aproximativ 353 mii tineri nu au mai continuat studiile după absolvirea gimnaziului. Trendul respectiv pe parcursul ultimilor ani are o tendință negativă ascendentă.

Trebuie să înțelegem, că de acest indicator depinde dezvoltarea socio-economica a statului, ori fără o tânără generație competentă țara nu are sorți de izbândă. Din această cauză este primordială crearea de premise pentru încurajarea tinerilor de a continua studiile prin acordarea unor burse sociale, prin asigurarea unor taxe de învățământ rezonabile, dar și reducerea oricăror piedici privind accesul la studii.

T: Ce rol credeţi că vor juca tinerii în următoarele alegeri parlamentare?

L.V.: Alegerile prezidențiale din 2016 ne-au demonstrat că tinerii sunt o forță. Acolo unde s-au mobilizat tinerii, rezultatele au fost excepționale în favoarea democrației și statului de drept, în favoarea unei schimbări profunde. Din păcate, mai ales în raioanele din nordul țării tinerii au fost mai puțin activi, lăsând altora să le rezolve soarta. Este absolut clar că de mobilizarea tinereii generații depinde în mare parte și rezultatul alegerilor parlamentare. Iată de ce este nevoie de pe acum să ne organizăm, să acționăm pentru a încuraja tinerii să se implice.

În același timp, sper să vedem cât mai mulți tineri pe listele electorale ale partidelor politice. Ce ține de Platforma DA sunt sigur că vocea tinereii generații va fi luată în calcul și pe lista noastră electorală se vor regăsi foarte mulți tineri capabili să contribuie efectiv la o schimbare veritabilă a clasei politice din Republica Moldova.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Care partid acționează cel mai bine în calitate de forță de opoziție?

    View Results

    Loading ... Loading ...