[ X ]
Exclusiv26 Aprilie 2017 15:00

Situaţie ieşită din comun! Cine ar putea conduce capitala dacă Dorin Chirtoacă nu şi-ar mai putea exercita atribuţiile!

O situaţie ieşită din comun s-a creat în municipiul Chişinău – la moment, capitala de facto nu are nici un viceprimar (doi fiind cercetaţi de CNA, iar alţii doi aşa şi nu au fost numiţi în funcţii). Dat fiind această situaţie, TRIBUNA a solicitat opinia unor consilieri despre cine ar conduce capitala dacă Primarul Dorin Chirtoacă la un moment dat nu şi-ar mai putea exercita atribuţiile legale din anumite motive (de sănătate, ar demisiona, ar figura într-un dosar penal etc.).

„Atunci, Primăria rămâne absolut decapitată. În situația în care nu este nici un viceprimar activ, de obicei un viceprimar exercită interimatul. Dar există în Legea administrației publice locale și prevederea că, în cazuri respective, prin decizia Consiliului, se poate desemna un consilier sau un reprezentant al Primăriei care să exercite interimatul în perioada în care Primarul este în incapacitatea de a-şi exercita atribuţiile din varii motive”, ne-a declarat Elena Panuş, consilier din partea „Partidului Nostru”.

La rândul său, Ruslan Codreanu, liderul fracţiunii PPEM în CMC, ne-a declarat: „Legal, rămâne secretarul Consiliului Municipal. Dar asta ar însemna că orașul nu are conducere”.

Liderul PSRM din CMC, Ion Ceban a declarat că, această situație este reglementată de Legea privind administrația publică locală, și anume articolul 34: Interimatul funcției de primar.

Amintim că, articolul 34 prevede că: (1) În cazul încetării înainte de termen a mandatului, al suspendării din funcţie sau al imposibilităţii primarului de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se asigură de drept de către un viceprimar. (2) Dacă viceprimarul, din motive obiective, refuză interimatul funcţiei de primar sau dacă primarul şi viceprimarul sunt suspendaţi din funcţie concomitent, sau, din anumite cauze, aceste funcţii devin vacante, consiliul local împuterniceşte, în termen de 5 zile, o altă persoană să exercite temporar atribuţiile primarului. (3) În caz de absenţă temporară, primarul poate delega, sub proprie răspundere, exercitarea atribuţiilor sale viceprimarului sau, după caz, secretarului consiliului pe întreaga durată a absenţei sale. (4) În exercitarea temporară a atribuţiilor de primar, secretarul consiliului nu este exonerat de exercitarea atribuţiilor sale de bază.

Andriana Cheptine 

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...