[ X ]
Breaking news11 Aprilie 2017 16:17

Cu banii la vedere! PAS: Cea mai mare parte sunt donații de la cetățenii simpli

Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS)  din Republica Moldova a organizat o conferință de presă, în cadrul căreia și-a prezentat cheltuielile pentru anul trecut, dar și modalitatea de finanțare a partidului în anul 2016.

După cum comunică TRIBUNA, Maia Sandu, președintele PAS, a declarat că finanțarea transparentă a partidelor reprezintă un ingredient principal într-o societate democratică.

„E nevoie de resurse financiare pentru a promova mesaje și soluții la problemele cu care se confruntă societatea. Din păcate, anumite grupuri de interese utilizează sume enorme în campania electorală, pentru a accede la putere și folosesc ilegal banii publici pentru a se menține acolo. Modul cum adună și utilizează banii publici determină  modul cum va servi partidul respectiv societatea”, a menționat ea.

Igor Grosu, secretarul general al PAS, a oferit mai multe detalii despre finanțarea  PAS pe parcursul anului 2016.

„Finanțarea a început în lunile iunie-iulie, 2016. Per total,  grație cetățenilor și simpatizanților, noi am reușit să cheltuim 1 900 819  lei și 10 bani. Bugetul este compus din trei componente: donațiile de la persoane fizice și membrii PAS, de la persoane juridice, dar cea mai mare parte a venit de la simpli cetățeni. Circa 79 % din suma totală a fost cheltuită pentru campania  electorala propriu –zisă”, a declarat Grosu.

Totodată,  Maia Sandu a declarat că, clasa politică din Republica Moldova se poate schimba pozitiv  doar prin  respectarea legii. „Noi vom veni cu propuneri ulterioare la acest subiect, toate partidele politice trebuie să  se conformeze legii și să insiste pe aplicarea ei”, a subliniat liderul PAS.

Anastasia Borta

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...