[ X ]
Breaking news4 Aprilie 2017 13:02

Ședința de judecată în dosarul primarului PN – amânată

Ședința de judecată în dosarul primarului de Basarabeasca Valentin Cimpoeș, a fost amânată.

După cum comunică TRIBUNA, potrivit avocatului primarului, Anatolie Istrate, procurorul nu s-a prezentat la ședință, dar a remis demersul pe emailul instituției pentru a fi examinat în fond.

„Am solicitat să ne fie prezentată copia acestui demers și ni s-a refuzat. Această copie nu a fost trecută prin cancelaria judecătoriei Centru și am întrebat cum a ajuns ea în materialele dosarului. Am ridicat întrebarea cum putea această scrisoare să parvină în materialele cauzei fără ca noi să o fi examinat. Trebuie să ne expunem pe marginea acestei scrisori și am cerut ca instanța să legalizeze acest document. Noi am anunțat recuzarea judecătorului. Mâine, la 10:00, se va examina această recuzare și prin prezența procurorului. Plus la asta, domnul Cimpoeș nici nu știa că astăzi este ședință. Procurorul, conform procedurii, trebuia să-l aducă în fața instanței”, a spus avocatul.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Regiunile fără bani sunt hărți, nu reforme Revin la subiectul regiunilor pentru că, chiar în aceste zile (de weekend pt unii), cineva vrea să ratăm ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...