[ X ]
Breaking news31 Martie 2017 12:04

Dezbateri la Parlament: Prin sistemul uninominal, cetățenii votează un om concret, care să-i reprezinte

Mai mulți politicieni pledează pentru modificarea sistemului electoral, iar potrivit sondajelor cetățenii își doresc introducerea votului uninominal. Declarații în acest sens au fost făcute în cadrul dezbaterilor publice inițiate de Parlamentul Republicii Moldova privind modificarea sistemului electoral actual în sistemul de vot uninominal.

După cum comunică TRIBUNA, la audieri participă mai mulți reprezentați ai partidelor extraparlamentare, societatea civilă, ONG-uri, membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC), Curtea Constituțională, etc.

Președinta CEC, Alina Russu, a menționat că CEC nu se va implica în dezbateri, dar va ține cont de modificările și propunerile votate de Parlament. „Ne rezervăm dreptul să nu participăm la dezbateri, ori CEC este organul de stat independent înființat pentru realizarea desfășurării alegerilor. Vom revizui propunerile Parlamentului, iar grupul de lucru, care muncește la modificarea legislației vor introduce recomandările adoptate. Atrag atenția asupra art.64, unde este clar stipulată competența CEC de a constitui circumscripții uninominale”, a spus Alina Russu.

Totodată, mai mulți participanți la dezbateri susțin modificarea sistemului electoral.

Boris Novac, fost deputat Adunarea Națională al UTA Găgăuzia: „Acest sistem uninominal este demult în R. Moldova. Cel puțin așa sunt aleși deputații din regiunea găgăuză. Oamenii aleg un om concret cu fapte și acțiuni concrete să-i reprezinte. Noi vom susține votul uninominal”.

Teodor Cârnaţ, conferenţiar universitar, dr. în drept: „Prin ce ne deosebim noi de alte state europene? Prin nimic, toţi participăm la alegeri, unica modalitate e cum după alegeri repartizăm deputaţii în Parlament. Aici aplicăm un prag electoral, în alte state s-a aplicat sistemul uninominal, deputaţii deveneau legitimi în baza acestui sistem. Noi suntem încă în dezbatere privind acest sistem electoral: care dintre sisteme pe noi ne caracterizează, eu personal am pledat pentru principiul concurenţei şi meritocrației. Sunt pentru loialitate, democraţie. Contează foarte mult ca în Parlament să avem 101 de deputaţi aleşi de cetăţeni, susţin votul uninominal şi sunt pentru acest sistem electoral”.

Roman Mihăieș, analist politic: „Am văzut că sistemul de partide duce la corupție. Nu avem probe că sistemul uninominal va contribui la corupție, dar e mai acceptabil decât alegerea partidelor”.

Vitalia Pavlicenco, liderul PNL, a menționat că formațiunea pe care o conduce pledează pentru modificarea sistemului electoral actual, în sistemul mixt, și consideră că faptul cel mai important este ca alegerile să fie libere și corecte.

Cristina Parfeni

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Prevederile din programul noului Guvern care merită o atenţie deosebită Anterior, eu am expus public în numărate rânduri poziţia şi punctele de vedere pe care le am în raport ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...