[ X ]
Exclusiv27 Martie 2017 17:00

Politicienii din RM care ştiu cum să lucreze cu masele

TRIBUNA a realizat un clasament convenţional ce se referă la politicienii din RM care ştiu cum să lucreze cu masele.

Primul în acest clasament este Andrei Năstase, liderul PDA. „De fapt, Andrei Năstase este un politician format pe fondalul unor ample proteste împotriva guvernării. Întreg anul 2015, dar şi o bună parte a anului 2016, el a petrecut-o pe baricade, de aceea nici nu e de mirare că e cel mai experimentat la acest capitol (din politicienii activi ai momentului) şi că ştie cum să atragă masele largi după sine, dar şi să gestioneze energia mulţimii”, notează sursa.

Al doilea în clasament figurează Renato Usatâi, liderul PN. „Şi Renato Usatâi poate fi considerat un politician „crescut” în mulţime. Numai că în cazul său nu e vorba doar de proteste, ci şi de acţiuni cu caracter de masă electorale sau chiar cu caracter festiv. Cert este că liderul PN „simte” pulsul mulţimii şi ştie să se plieze pe acesta destul de reuşit”, se spune în materialul citat.

Al treilea în top este Igor Dodon, Preşedintele RM. „De când a devenit Preşedinte, Igor Dodon nu mai este văzut atât de des în mulţime, dar, în perioada cât a fost liderul unui partid de opoziţie (PSRM), o mare parte a timpului său o petrecea anume mobilizând masele la proteste împotriva guvernării. Iar aceasta l-a ajutat mult să pluseze la capitolul notorietate şi rating politic”, mai menţionează sursa.

Notă: Varianta integrală a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...