[ X ]
[ X ]
[ X ]
Exclusiv6 Martie 2017 06:30

Ce trebuie de știut înainte de preconizata modificare a sistemului electoral

În cadrul unui clasament convențional, TRIBUNA amintește de zece cele mai spectaculoase schimbări a regulilor de joc ce țin de alegeri, înregistrate în anii de independență.

Primul caz de acest fel ține de stabilirea regulilor de joc înainte de alegerile parlamentare din 1994. „Primul Parlament al Republicii Moldova de după declararea independenței a stabilit regulile jocului electoral ce au fost aplicate în primele două scrutine organizate în baza sistemului proporțional. Astfel, în alegerile parlamentare din 1994 și 1998 pragul electoral a fost de 4% pentru oricare mod de participare în alegeri, atât pentru partidele politic, candidaţii independenţi, cât și pentru blocurile electorale constituite din 2 sau 3 partide şi mai mult”, notează sursa.

Al doilea caz ține de reforma partidelor din 1998-1999. „Imediat după preluarea puterii în 1998, partidele de orientare democratică ce au constituit coaliția de guvernare (CDM, MpMDP și PFD) au modificat legislația cu privire la partide, obligând toate formațiunile politice să treacă procedura de reînregistrare, condiții obligatorii fiind majorarea numărului minim de membri de la 300 până la 5 000 și asigurarea prezenței partidului (prin membrii săi) în minimum două treimi din unitățile administrativ-teritoriale de nivelul doi. După această reformă, circa jumătate din cele circa 60 de partide din Moldova au dispărut, ceea ce a făcut mult mai clar peisajul politic în următoarele alegeri”, se spune în clasament.

Al treilea caz se referă la anularea alegerilor prezidențiale directe în 2000. „Când toată societatea se pregătea de alegerea noului Președinte al RM, Parlamentul a modificat Constituția, pe data de 5 iulie 2000, stabilind că de acum încolo Președinții RM vor fi aleși de către deputați. În același an, Parlamentul a eșuat de două ori în alegerea noului Președinte și a fost dizolvat. În rezultatul alegerilor parlamentare anticipate, comuniștii au câștigat majoritatea constituțională, iar Vladimir Voronin a fost ales Președinte de Parlamentul țării”, notează sursa.

Notă: Varianta deplină a clasamentului poate fi accesată la acest link.

Cristina Pendea

Sondaj

  • Ce așteptați cel mai mult în 2021?

    View Results

    Loading ... Loading ...