[ X ]
Breaking news15 Februarie 2017 11:34

Marin Ciobanu: „Investițiile nu vor veni într-o țară instabilă și fără reguli clare”

Președintele Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare, Marin Ciobanu, și-a exprimat opinia referitor la evoluțiile social-politice din Republica Moldova în 2016.

După cum comunică TRIBUNA, în cadrul unui briefing de presă, Ciobanu susține că, grație actualului Guvern, lucrurile au evoluat spre bine în 2016.

„Avem un acord semnat cu fondul Monetar Internațional, Agenția Morris a menționat că situația în RM a trecut de la „negativ” la „stabil”, Comisia Europeană a anunțat un program de asistență macrofinanciară. De asemenea, au fost făcuți pași importanți în reducerea birocrației”, a enumerat el.

Marin Ciobanu, în calitate de fost manager al Zonei Economice Libere Bălți, a menționat că e foarte important faptul că problemele care existau la ZEL Bălți în 2015 – anul trecut au fost rezolvate.

Totodată, potrivit lui, mediul de afaceri a devenit mai atractiv.

„Investițiile nu vor veni într-o țară instabilă și fără reguli clare. Avem nevoie, deci, de stabilitate”, a subliniat președintele Asociației Patronale din Industria Prelucrătoare.

Cristina Gurez

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Economia naţională prin prisma integrării europene: efecte pozitive, provocări şi riscuri  Despre integrarea europeană a Republicii Moldova se vorbeşte mult, dar despre schimbările prin care va ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...