[ X ]
Important10 Februarie 2017 10:00

CCRM îşi doreşte o colaborare cu instituția supremă de audit din Germania

Curtea de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) îşi doreşte o colaborare cu instituția supremă de audit din Germania. Despre aceasta Preşedintele CCRM, Veaceslav Untilă, a menţionat în cadrul unei întrevederi cu Ulrike Knotz, Ambasador al Republicii Federale Germania în Republica Moldova. La întrevedere a participat, de asemenea, Ulrich Kleppmann, primul secretar al ambasadei Republicii Federale Germania în Chișinău.

Potrivit unui comunicat de presă al CCRM, discuția a avut loc în contextul cooperării multilaterale între RM şi RFG, dar interlocutorii s-au referit inclusiv la importanța auditului public extern în asigurarea bunei gestiuni a finanțelor donatorilor externi ai Republicii Moldova.

Veaceslav Untilă a informat partea germană despre cooperarea dintre Curtea de Conturi a Republicii Moldova cu Curtea Federală de Audit în cadrul organizațiilor internaționale ale instituțiilor supreme de audit INTOSAI și EUROSAI. „De asemenea, s-a reiterat importanța inițierii unei cooperări bilaterale între cele două instituții supreme de audit în domenii precum instruirea auditorilor, efectuarea misiunilor de audit comune, preluarea bunelor practici în domeniul combaterii fraudei și corupției”, se spune în comunicat.

Ulrike Knotz a salutat intenția CCRM de a conlucra activ cu instituția similară din Republica Federală Germania, accentuând importanța instituției de audit extern pentru țară și pentru partenerii externi.

Cristina Pendea

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Despre protejarea clădirilor istorice – puţin din alt unghi de vedere În ultima perioadă, în spaţiul public, deşi destul de „timid”, dar a reapărut o temă de discuţii mai ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...