În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, deputatul Vadim Pistrinciuc, vicepreşedinte al Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), a fost întrebat: Pe cât de posibile vi se par alegerile parlamentare anticipate?
„Nu am o analiză închegată în acest sens. Însă, subiectiv vorbind, nu cred în această opțiune. Or, confruntarea regizată dintre Igor Dodon și socialiști pe de o parte, și Vlad Plahotniuc cu guvernarea de alta, la moment este mai mult un meci de ping-pong aranjat. Evident că orice parteneriat situativ crapă până la urmă, mai ales unde sunt antrenate orgolii cosmice. Însă până la alegerile ordinare nu a rămas atât de mult timp, iar guvernarea în continuare este nepopulară şi în afară de semnarea memorandumului cu FMI nu are cu ce veni în fața cetățenilor. Şi Igor Dodon doar cu acțiunile „strategice” de scoatere a drapelului UE, retragerea cetățeniei și supărările pe ambasadori nu se poate lăuda”, a spus el.
În cadrul interviului, Vadim Pistrinciuc a fost întrebat dacă e necesară consolidarea dreptei pro-europene şi, dacă da, atunci cine ar trebui să participe la acest proces. „Evident. Toate partidele cu adevărat europene, cu adevărat de opoziție, atât din Parlament, cât și în afara lui. Scorul Maiei Sandu la alegerile prezidențiale, care aș zice că au fost câștigate dacă nu se admiteau implicări nocive, demonstrează că unitatea este o forță, de care se teme și guvernarea. De aceea toate partidele, și PAS, și PDA, și PLDM, dar și personalitățile care vor să oprească degradarea țării, trebuie să aibă o agendă comună. De fapt și sunt multe acțiuni comune”, a menţionat el.
Notă: Varianta integrală a interviului poate fi accesată la acest link.
Andriana Cheptine







