[ X ]
Exclusiv31 Ianuarie 2017 11:00

Îţi mai aminteşti de solicitarea noului Preşedinte al CCRM? Iată cum a reacţionat Parlamentul!

Imediat după numirea în funcţia de Preşedinte al Curţii de Conturi din Republica Moldova (CCRM), Veaceslav Untilă a solicitat Parlamentului efectuarea unui amplu audiat la CCRM. Potrivit site-ului Legislativului, acum are loc procesul de achiziționare a serviciilor de audit financiar extern al rapoartelor financiare anuale ale CCRM.

După cum informează TRIBUNA, este vorba despre servicii de audit financiar al rapoartelor financiare anuale ale CCRM pentru perioadele 2014, 2015 și 2016.

Ofertantul trebuie să fie o companie cu renume, cu experiență de audit a rapoartelor financiare pe piața europeană și a CSI de minimum 5 ani, să aibă abilități de aplicare a standardelor internaționale de audit financiar în instituțiile publice.

Durata contractului și termenul de prestare este pînă la data de 15 aprilie 2017.

Scopul auditului este analizarea sistemului de control intern din punct de vedere al asigurării legalităţii şi corectitudinii procedurale a tuturor acţiunilor (financiare şi tehnice).

„Informaţiile financiare şi non-financiare vor fi supuse verificǎrii de cǎtre auditor, pentru a se studia legalitatea, exactitatea şi eligibilitatea acţiunilor; va fi verificat modul de efectuare a cheltuielilor, corectitudinea acţiunilor manageriale şi eligibilitatea activităţilor tehnice; va verifica dacă sistemul de contabilitate al CCRM (evidenţe, registre şi rapoarte financiare) utilizează conturi analitice distincte, fiind în conformitate cu legislaţia naţională în vigoare”, se spune în caietul de sarcini.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...