[ X ]
Exclusiv11 Ianuarie 2017 12:00

PLDM îşi pregăteşte noua platformă politică

Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) urmează să-și stabilească în scurt timp activitățile pentru anul curent, în cadrul Biroului Politic, iar ulterior – în cadrul Consiliului Național.

Contactat de TRIBUNA, Președintele PLDM, Viorel Cibotaru a declarat că acum se pregăteşte planul de lucru și platforma politică nouă.

„În timpul cel mai apropiat, o să o lansăm și o să anunțăm. Noi am avut anul trecut congresul care a trasat sarcinile politice. Aceste sarcini le-am îndeplinit, însă, în principiu, situația nu s-a schimbat suficient de mult: avem o guvernare hibridă, avem o mulțime de probleme, declinarea de la cursul european, iar aceste sarcini rămîn prioritare pentru politica PLDM. Sigur urmează să facem precizări deja din situația post prezidențială și în vederea următoarelor alegeri parlamentare”, a precizat liberal-democratul.

Totodată, fiind întrebat care sunt șansele ca în acest an să avem alegeri parlamentare anticipate, Viorel Cibotaru a menționat că nu există condiții pentru ele.

„PLDM, ca și oricare partid, este gata în orice moment să se lanseze în orișice campanie, dar astăzi nu există condiții pentru ele”, a conchis Cibotaru.

Andriana Cheptine

Urmăreşte telegram
Abonați-vă la canalul nostru
Editorial Impactul construcţiilor asupra evoluţiei PIB: tendinţă îngrijorătoare Datele oficiale făcute publice de Biroul Naţional de Statistică privind Produsul Intern Brut în primul ... Continuare

Sondaj

  • Care e cea mai mare problemă la moment în Republica Moldova?

    View Results

    Loading ... Loading ...