Deputatul Eugen Carpov, ex-vicepremier responsabil de reintegrarea ţării, crede că, atunci cînd vorbim despre soluţionarea problemei transnistrene, politica paşilor mici nu prea are alternativă, „pentru că există sau un progres pas cu pas, într-o anumită direcţie, sau ar trebui să venim cu un document care să soluţioneze toate problemele odată în cadrul unor negocieri”.
„Dar toate subiectele economice, politice, juridice, sociale şi de altă natură trebuie să figureze în paralel pe masa de discuţii. Aşa un proces încă nu a avut loc şi cred că este greu de iniţiat, cel puţin acum, în perioada în care ne aflăm noi. De aceea, politica paşilor mici rămâne valabilă pentru o anumită perioadă, dar această politică trebuie promovată pe baza unor principii şi norme de drept internaţional, nu mergând pe acceptul unor compromisuri în baza acţiunilor ilegale pe care le întreprinde Tiraspolul”, a declarat el, în cadrul unui interviu pentru „Europa Liberă”.
Eugen Carpov a declarat nu e sigur că discuţiile cu Moscova neapărat ajută negociatorii moldoveni în dialogul cu regiunea transnistreană. „Pentru că noi ştim că Moscova în permanenţă a sprijinit mişcările separatiste, regiunea transnistreană fiind un model de aplicare de către Federaţia Rusă şi pentru conflictele care au loc astăzi în Ucraina. Deci, dialogul cu Rusia trebuie să fie purtat cu foarte multă atenţie, pe bază egală, promovând interesul, în primul rând, al Republicii Moldova, dar nu acceptând propunerile care vin din Federaţia Rusă şi care vizează, în mare parte, interesele ruseşti în această regiune”, a spus el.
Fostul vicepremier s-a referit şi la faptul că, „în ultima perioadă, s-au admis anumiţi paşi, care au fost interpretaţi de mai mulţi experţi naţionali, internaţionali drept cedări”. „Ei s-au realizat şi datorită unei poziţii mai flexibile din partea OSCE, a Germaniei, care a încercat să pună presiuni, pentru atingerea unui progres măcar pe anumite mici segmente, unde aceasta era posibil, dar nu de fiecare dată acest progres era în interesul Chişinăului. S-au semnat anumite documente, dar, din câte am văzut şi suntem conştienţi, nici acele înţelegeri nu au fost duse până la capăt, nu au fost realizate. Aceasta demonstrează încă o dată că presiunile artificiale asupra Chişinăului, când vin din afară şi impun autorităţile moldoveneşti să accepte compromisuri, nu sunt neapărat rezultative. Pentru că după aceea elementele negative ies în faţă, apar foarte multe critici, apare opunere din partea mai multor structuri care, pur şi simplu, duc la zero orice efort în continuare”, a mai declarat el.
Cristina Pendea







