„Partidul Nostru” (PN) aşteaptă de la anul 2017 alegeri parlamentare anticipate, dar „nu mizează doar pe aşteptări, ci va continua să lupte, va face tot posibilul ca alegerile anticipate să aibă loc pentru că acest Parlament este unul nelegitim”. Despre aceasta a declarat pentru TRIBUNA Elena Panuş, vicepreşedinta PN.
„Dat fiind faptul că echipa noastră a câștigat toate procesele de judecată privind scoaterea noastre ilegală din campania electorală a precedentelor alegeri parlamentare, din punctul nostru de vedere acest Parlament nu poate fi considerat unul legitim, pentru că un concurent cu șanse mari, care ar fi putut schimba esențial formatul Parlamentului, nu a avut posibilitate să meargă până la sfârșitul campaniei. Acesta este scopul nostru”, a declarat ea.
Elena Panuş a spus că sunt şi „planuri pe interior”. „Evident, vrem să ne întărim echipa. Planificăm în timpul apropiat un Congres extraordinar, în care vom stabili strategiile și practicile. Planificăm să-l facem chiar după sărbătorile de iarnă. Domnul Ciubașenco va fi ales vicepreşedinte prin decizia Consiliului Național pentru că așa prevede statutul nostru, dar vom oficializa nu doar statutul Dlui, ci şi vom trasa, vom stabili strategii și tactici de viitor ale Partidului”, a declarat ea.
Cristina Gurez







