Iurie Chirinciuc, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, a fost premiat de TRIBUNA la categoria „Ministrul cu rezultate remarcabile în 2016”. Cu această ocazie, el a fost întrebat şi ce așteptări are de la anul 2017.
„Așteptările sunt mari. Nu doar ale mele, ci și ale cetățenilor R. Moldova. Noi știm că ei își doresc un trai decent. Acele reforme, care sunt implementate, vor răspunde adecvat așteptărilor cetățenilor. Vrem să readucem încrederea cetățenilor în instituțiile de stat”, a declarat ministrul.
Potrivit lui, în 2017 cetățenii cu adevărat vor simți rezultate palpabile ale activităţii MTID. „Mă refer aici la o serie de contracte de reabilitare a drumurilor care vor fi finalizate în 2017. Mă refer aici şi la reformele din domeniul transportului. Urmează ca în 2017 să atragem investitorii, să utilizăm banii alocați pentru reconstrucția, întreținerea eficientă a drumurilor, de care să beneficieze toți cetățenii R. Moldova”, a spus Iurie Chirinciuc.
Cristina Parfeni







