Dumitru Mişin a fost premiat de TRIBUNA la categoria „Cel mai bun moderator de emisiune politică în 2016”. Cu această ocazie el a fost solicitat să spună şi ce aşteptări are de la anul 2017.
„Este un lucru banal, dar foarte mult sper ca 2017 să fie unul mai bun decât 2016. Și chiar aș vrea ca 2017 să fie unul mai bun decât 2009. Mă gândesc că nu numai eu trebuie să-mi doresc acest lucru, dar trebuie să și-l dorească, în primul rând, decidenții. În același timp, ei nu trebuie să se supere, să se indigneze sau să-și dorească să ne închidă gura pentru criticele pe care le aducem noi, dar să le ia în calcul. Există foarte multe obstacole în comunicarea dintre jurnaliști și oamenii politici. Eu cred în ideea că, odată și odată, vor înțelege că această critică nu face decât să le fie lor de folos. În primul rând, să o accepte, pentru ca din aceste critici să rezulte lucruri mai bune”, a declarat el.
Cristina Parfeni







